Lăudat în România, CRITICAT în Germania: Curtea de conturi germană desființează planul de relansare al UE

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 11-03-2021

Actualizat: 11-03-2021

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Curtea de conturi germană critică planul de relansare post-COVID al UE, ale cărui efecte financiare ar urma, potrivit instituţiei, să aibă repercusiuni şi asupra viitoarei generaţii, relatează AFP.

"Impactul financiar se va face simţit până la următoarea generaţie", a avertizat joi preşedintele Curţii de conturi, Kay Scheller, într-un raport privind acest plan gigantic prezentat parlamentului german, scrie agerpres.ro.

Citește și: EXCLUSIV Femeia care i-ar fi secretizat dosarul lui Dan Barna, angajată la Cabinetul vicepremierului USR-PLUS!

Acest plan, adoptat de statele europene în cadrul unui summit în decembrie, mizează în special pe o mutualizare a datoriilor ţărilor membre ale UE, un aspect care îi îngrijorează în mod special pe membrii Curţii de conturi germane. O parte din bani va fi acordată sub formă de împrumuturi, iar alta sub formă de subvenţii.

"Este vorba despre o mutualizare a datoriei şi a responsabilităţii, un moment de cotitură. Pentru bugetul federal asta comportă riscuri considerabile", şi-a exprimat îngrijorarea Kay Scheller.

Citește și: Raluca Turcan are grijă de ‘bătrânii noștri’: ‘Pentru a putea opta să lucreze până la vârsta de 70 de ani e suficient să depună o cerere la angajator cu 30 de zile înainte de împlinirea vârstei de pensionare’

Noua datorie de 750 de miliarde de euro este menită să fie rambursată în următorii 30 de ani, subliniază Curtea în raportul său. "Dar ne putem întreba cine va contribui la ce şi când", a obiectat Scheller, subliniind că regulile bugetare ale UE nu se aplică la această datorie.

"Statele membre ar putea deci, teoretic, să se îndatoreze de manieră nelimitată la nivelul UE şi să-şi atribuie aceste fonduri sub formă de subvenţii", a avertizat el.

Citește și: Florin Cîțu: ‘Avem 30 de ani de socialism cu față umană, ni se trage problema, de la Iliescu’

Planul riscă, de asemenea, "să reducă încurajarea precauţiei responsabile şi să slăbească disciplina bugetară", se teme Kay Scheller.

Nu există un plan de rambursare constrângător, îşi exprimă regretul Curtea, pledând pentru un acord între ţările UE privind rambursarea datoriei înainte ca banii să fie cheltuiţi.

Citește și: EXCLUSIV Femeia care i-ar fi secretizat dosarul lui Dan Barna, angajată la Cabinetul vicepremierului USR-PLUS!

"Împrumutul comun nu trebuie să fie o instituţie permanentă", a avertizat în consecinţă Scheller, subliniind că Germania, potrivit Curţii de conturi, va vărsa 65 de miliarde de euro în plus faţă de suma de care va beneficia.

Curtea de conturi concluzionează că fondul de restructurare ar putea în cele din urmă să slăbească UE şi să pună în pericol stabilitatea uniunii economice şi monetare. "Asta poate alimenta speranţa că şi costurile viitoarelor crize vor fi de asemenea suportate de comunitatea statelor", susţine Scheller.

Citește și: Raluca Turcan are grijă de ‘bătrânii noștri’: ‘Pentru a putea opta să lucreze până la vârsta de 70 de ani e suficient să depună o cerere la angajator cu 30 de zile înainte de împlinirea vârstei de pensionare’

UE a făcut apel vineri la statele membre "să accelereze" ratificările naţionale ale mecanismului care permite finanţarea planului de relansare masiv post-COVID, din care primele plăţi ar putea interveni "la începutul verii".

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri