Laura Codruţa Kovesi a fost ținta ironiilor în studenție. Șefa DNA devoalează motivul

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 27-10-2017

Actualizat: 27-10-2017

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a mărturisit vineri că nu a dat niciodată şpagă, nici măcar "naşului" de tren, motiv pentru care, spune ea, a fost ţinta unor ironii.

Băsescu, reacție după majorările uriașe anunțate de Guvern. Ce pensie va încasa fostul șef al statului


"Nu, nici măcar pe tren. Cât am fost studentă mi-am făcut abonament de tren şi am fost de multe ori ţinta unor ironii, că sunt fraieră, cu ghilimele, că plătesc abonament în loc să dau naşului o sumă de bani. (...) Nici măcar la naşul de tren nu am dat bani", a afirmat Kovesi, într-un interviu realizat în cadrul proiectului Once Upon a Time in Romania de către Iniţiativa România, în parteneriat cu revista Vice România, Fundaţia Friedrich Naumann pentru Libertate şi Ambasada Canadei în România, Bulgaria şi Republica Moldova, informează agerpres.ro

Întrebată dacă deţine arme letale, aceasta a negat, spunând că singura armă este cuţitul din bucătărie, pe care însă îl foloseşte în alte scopuri. 

"Nu deţin arme letale, nu deţin arme de foc. Singura armă e cuţitul din bucătărie, dar îl folosesc în cu totul alte scopuri. Nu deţin niciun fel de armă şi nici nu doresc să deţin", a adăugat Kovesi.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri