Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Laura Pausini va concerta pentru prima dată în Cuba la invitaţia popularului duet cubanez Gente de Zona

www.italiamusicexport.com
laura pausini

Cântăreaţa italiană Laura Pausini va urca pentru prima dată pe scenă în Cuba la invitaţia popularului duet cubanez Gente de Zona, într-un concert care va avea loc la 26 iunie la complexul Ciudad Deportiva din Havana, au anunţat organizatorii citaţi joi de EFE, scrie Agerpres.

La spectacolul care va marca debutul cubanez al Laurei Pausini se va auzi şi piesa 'Nadie ha dicho', pe care artista italiană a înregistrat-o cu interpreţii de reggaeton, Randy Malcom Martínez şi Alexander Delgado, care a depăşit 25 de milioane de vizionări pe YouTube. 

"Visez de 25 de ani la acest moment şi, mulţumită duetului Gente de Zona, la 26 iunie voi avea în sfârşit şansa să cânt pentru prima dată în Cuba. Fie şi pentru câteva minute îmi voi îndeplini această dorinţă. Să nu te dai bătut niciodată, luptă pentru visul tău!", a scris Pausini pe contul său de Twitter. 

Guillermo Morejón, reprezentantul duetului Gente de Zona, a declarat că este vorba de un concert "unic" la Havana al Laurei Pausini care va fi prezentă în calitate de invitată. 

El a precizat că celebrul duet cubanez va interpreta hituri din repertoriul actual, precum Bailando (2014) alături de cântăreţul spaniol Enrique Iglesias şi de compozitorul Descemer Bueno, care i-a făcut cunoscuţi pe plan mondial.

Citește și: Dennis Quaid va interpreta rolul fostului preşedinte american Ronald Reagan

Concertul Laurei Pausini şi Gente de Zona de la complexul Ciudad Deportiva din Havana - cu o capacitate de 14.000 de spectatori - va fi gratuit. Popularitatea duetului Gente de Zona a explodat în ultimii ani, în paralel cu hiturile lor internaţionale încoronate cu patru premii Grammy Latino. 

În afară de colaborările cu Enrique Iglesias şi Laura Pausini, duetul muzical a înregistrat piese alături de artişti reputaţi precum Marc Anthony (La gozadera şi Traidora), Jennifer López (Ni tú ni yo), tenorii italieni Il Volo (Noche sin día), trupa spaniolă Los del Río (Macarena) şi Kylie Minogue (Stop Me From Falling).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.