Laura Vicol îl face praf pe Florin Talpan după ce juristul a atacat-o: 'Credeți că grobianismul dumneavoastrā mă intimidează?'

Autor: Anca Flondor

Publicat: 06-06-2025 19:41

Actualizat: 06-06-2025 22:41

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook/ Laura Vicol

Florin Talpan începe un nou scandal. De data aceasta nu cu Gigi Becali, ci cu Laura Vicol, o susținătoare a campioanei României. Totul a început după ce Clubul Armatei a câștigat procesul pentru palmares, iar juristul a declarat că echipa lui Becali ar trebui să joace în Liga a 5-a și să fie exclusă din cupele europene.

Laura Vicol a postat mai multe mesaje online, afirmând că FCSB este Steaua. Reacția lui Talpan nu întârziat să apară, așa cum era de așteptat. Avocata anchetată în dosarul Nordis nu a rămas datoare.

"Domnule Talpan,

Credeți că grobianismul dumneavoastrā mă intimidează? “Stimată..Vicol” vă arată lipsa de bun simț, nu altceva

Ați început să confundați Codul civil cu codul de bare de pe eșarfele galeriei. Vă place să țineți lecții publice despre lege, dar când vine vorba de fapte, vă agățați de lozinci și vă ascundeți în spatele uniformei.

Afirmația că „nu am respectat legile nici ca președinte al Comisiei Juridice” e de un tupeu rar, chiar și pentru cineva obișnuit să confunde avocatura cu brăcinarii. Dacă v-ați fi obosit să citiți cu obiectivitate hotărârile instanțelor – nu doar titlurile care vă convin – ați fi înțeles că dreptul nu se stabilește în funcție de pasiuni personale sau apartenență la cluburi sportive.

Cât despre ironia cu „poeme și fulare”, vă spun atât: uneori, ce nu înțelegeți dumneavoastră ca ofițer de carieră – și anume loialitatea, demnitatea și spiritul – se transmit mai bine din tribună decât dintr-un birou. Ați fi înțeles dacă ați fi iubit Steaua, nu doar sigla.

Eu am vorbit despre dreptate, dumneavoastră despre răzbunare. Diferența dintre noi e că eu am apărat legea, iar dumneavoastră ați încercat să o răstălmăciți pentru un război personal. Nu am contestat nimic juridic. Doar lipsa dumneavoastră de caracter.

Coborâți de pe piedestalul pe care v-ați urcat singur, sā nu vă ia curentul!", este ultimul mesaj postat de avocată.

 

Ce a spus Florin Talpan despre Laura Vicol

Juristul CSA Steaua postase și el un mesaj pe pagina de Facebook după pimul atac al avocatei.

"Stimată … Vicol,

În loc să scrieți poeme despre fulare și tribune, poate ar fi util să citiți hotărârile instanțelor, acelea definitive, care spun clar ce echipă are dreptul la marcă, nume, palmares.

FCSB nu este România, oricât v-ați dori să fie.

FCSB nu este STEAUA oricât ați visa.

E doar rezultatul unei confuzii între marketing și justiție.

Ați fost avocat și deputat, președinte al Comisiei juridice ? Așa ați respectat legile și în perioada cât ați fost în funcție?

Poate că trebuie să respectați în sfârșit Constituția și deontologia profesională, și mai puțin galeria!

Atunci când un avocat confundă tribuna cu sala de judecată și manipularea emoțională cu raționamentul juridic, rezultatul este exact discursul pe care l-ați formulat la adresa mea. Un discurs fără temei legal, dar plin de patos ieftin și populism.

Este nu doar un derapaj de la etica profesiei de avocat, ci și o sfidare a principiilor statului de drept. Nu mă interesează ce credeți sau ce păreri aveți legate de prieteniile dvs .Legea nu se aplică în funcție de simpatii populare, ci în baza unei ordini juridice consfințite .

Era recomandabil având în vedere situația dumneavoastră, să evitați o asemenea ieșire publică lamentabilă!!!

Și da, Justiția nu se face cu poeme sau cu poezii . Se face cu legea. Aia pe care, culmea, ar trebui să o cunoașteți dar doar vă prefaceți!", a scris Talpan.

 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri