Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Laurenţiu Reghecampf ar fi fost demis de la Al-Wahda

twitter
Laurentiu Reghecampf Al Wahda

Laurenţiu Reghecampf (43 de ani) ar fi fost demis de la Al-Wahda. Dacă antrenorul român afirma că a hotărât să părăsească echipa din cauza neimplicării acţionarilor, presa din zonă scrie altceva, scrie Mediafax.

Din câte se pare, problema a fost la Reghecampf, care nu a avut cele mai bune rezultate, iar astfel s-a ajuns la demiterea sa. Potrivit Adevărul, tot ce s-a scris în ultima vreme în ţară despre soarta tehnicianului ar fi fost o minciună. Mărirea salariului şi ofertele venite pe adresa acestuia ar fi fost informaţii fictive, nimic din toate acestea nefiind depistate pe site-urile de sport sau în ziarele din zonă.

„Decizia concedierii antrenorului român n-a fost una pripită, luată într-un moment de furie după pierderea derby-ului cu Al-Jazira. Decizia a fost luată după ce munca antrenorului din ultima perioadă a fost analizată temeinic. Iată cele patru motive care au dus la această mutare:

Echipa n-a obţinut nicio victorie în ultimele cinci etape de campionat în care a înregistrat trei remize şi două eşecuri.

Prestaţia jalnică a echipei în apărare cu 22 de goluri încasate în primele zece etape.

Citește și: O celebră prezentatoare TV este în DOLIU - Mama ei a murit de Ziua Recunoștinței

Antrenorul, în loc să folosească jucătorii în formă, a făcut selecţia în funcţie de numele fotbaliştilor şi a ignorat randamentul lor de pe teren.

Antrenorul a fost incapabil să găsească soluţii la problemele colective ale echipei sau la cele individuale ale jucătorilor“, menţioanează alkhaleej.ae, citat de Adevărul.

Laurenţiu Reghecampf nu avea cel mai bun moment cu Al-Wahda. Nu mai câştigase de 5 meciuri în campionat, iar acest aspect a fost menţionat de un reputat jurnalist din zonă. ”Cea mai dificilă întrebare după îndepărtarea lui Reghecampf e următoarea: s-a încheiat şi visul fanilor celor de la Al-Wahda? Luând în considerare cifrele din clasament, câştigarea campionatului e o utopie. E de neînţeles cum o echipă care trebuia să fie pe podium a pierdut atât de multe puncte.

Ce s-a întâmplat cu echipa care a încântat în primele săptămâni şi care, în opinia specialiştilor, era o pretendentă la câştigarea campionatului? Înfrângerea cu Al-Jazira i-a pecetluit soarta lui Reghecampf, în ciuda unui start impresionant de sezon“, a scris Ali Najm.

Al-Wahda se situează pe locul 6 în campionat, la 9 puncte de liderul Al Sharjah.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.