Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministrul rus de externe Lavrov promite protecţie deplină pentru orice teritoriu anexat de Rusia/ Reacție dură a Kievului (Video)

captură facebook
Serghei Lavrov

Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a declarat sâmbătă, la New York, că regiunile din Ucraina în care au loc referendumuri vor fi sub protecţia deplină a Rusiei dacă vor fi anexate de Moscova, informează duminică Reuters preluat de agerpres.

Ministrul rus de externe, adresându-se Adunării Generale a ONU şi presei mondiale, a încercat să justifice invazia în Ucraina începută în februarie, repetând afirmaţiile false ale Moscovei conform cărora guvernul ales de la Kiev a fost instalat în mod ilegitim, este plin de neo-nazişti, iar în estul ţării vorbitorii de limbă rusă sunt oprimaţi.


Rusia a lansat vineri referendumuri în patru regiuni din estul Ucrainei (Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie), cu scopul de a anexa aceste teritorii luate cu forţa.

"În urma acelor referendumuri, Rusia va respecta, desigur, exprimarea voinţei acelor oameni care de mulţi ani suferă de pe urma abuzurilor regimului neo-nazist" a declarat Lavrov în cadrul unei conferinţe de presă, după intervenţia avută în cadrul Adunării Generale.

Întrebat dacă Rusia ar avea motive să folosească arme nucleare pentru a apăra regiunile anexate ale Ucrainei, Serghei Lavrov a spus că teritoriul rusesc, inclusiv cel care "va urma să fie consfinţit" în Constituţie în viitor,"este sub protecţia deplină a statului"."Toate legile, doctrinele, conceptele şi strategiile Federaţiei Ruse se aplică pe întreg teritoriul său", a spus ministrul rus de externe, referindu-se în mod specific la doctrina Rusiei privind utilizarea armelor nucleare.


Ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, a declarat sâmbătă că afirmaţiile lui Lavrov şi cea anterioară a preşedintelui Putin - despre faptul că este serios cu privire la utilizarea armelor nucleare -, sunt "iresponsabile" şi absolut inacceptabil".

"Ucraina nu va ceda. Facem apel la toate puterile nucleare să vorbească acum şi să transmită clar Rusiei că o astfel de retorică pune lumea în pericol şi nu va fi tolerată", a scris Kuleba pe Twitter.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.