'A urma calea celor care sunt în mod deschis rusofobi şi a izola Rusia este un drum spre nicăieri', a declarat ministrul rus în faţa Consiliului Federaţiei (camera superioară a parlamentului rus), care a ratificat vineri Tratatul de includere a Crimeii în componenţa Federaţiei Ruse.
SUA se folosesc de sancţiuni pentru a-şi confirma dominaţia lor, a adăugat Lavrov, citat de RIA Novosti, apreciind că sancţiunile economice cu care preşedintele Barack Obama a ameninţat Rusia vor afecta nu doar sectoare întregi ale economiei ruse, ci şi economia mondială în ansamblu.
'Dacă partenerii noştri americani, pentru a-şi satisface ambiţiile geopolitice, sunt dispuşi la astfel de măsuri, din cauza unei situaţii care se desfăşoară la mii şi mii de kilometri de Washington, atunci ar trebui să fie evident pentru toţi că americanii se ghidează nu după bunul simţ, nu după simţul realităţii, ci după dorinţa de a pedepsi pe cineva', a mai declarat în acelaşi context Serghei Lavrov.
AGERPRES
Comentează