Lazăr Comănescu: 'Securitatea UE şi a Balcanilor de Vest, inseparabile'

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 29-11-2016

Actualizat: 29-11-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Securitatea Uniunii Europene şi cea a Balcanilor de Vest sunt inseparabile, astfel că soluţiile pot veni doar prin cooperarea strânsă dintre statele regiunii şi UE, a declarat, vineri, ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, la Varşovia, la reuniunea ministerială informală a Grupului de la Vişegrad + Balcanii de Vest, la care au fost invitate şi statele membre UE din vecinătatea regiunii.

Potrivit unui comunicat al MAE, Comănescu a arătat că României şi statelor membre din Europa Centrală şi de Sud-Est le revine o responsabilitate specială pentru a menţine importanţa Balcanilor de Vest în atenţia Uniunii Europene şi a tuturor statelor membre UE. Continuarea procesului de extindere şi reafirmarea angajamentului statelor candidate şi al UE faţă de acest proces sunt esenţiale, inclusiv pentru a găsi cele mai bune răspunsuri la provocările de securitate comune precum migraţia, radicalizarea, terorismul, ameninţările cibernetice şi alte riscuri asimetrice, a apreciat şeful diplomaţiei române, conform Agerpres. "Ministrul român a evidenţiat (...) implicarea constantă a României în demersurile în planul integrării, dar şi acordarea de asistenţă în plan bilateral pentru sprijinirea parcursului european al candidaţilor. A reliefat importanţa menţinerii unei susţineri cât mai ferme din partea UE pentru eforturile de reformă ale candidaţilor şi potenţialilor candidaţi", se mai arată în comunicatul MAE.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri