LeBron James, superstarul echipei Los Angeles Lakers, este primul jucător în activitate din istoria Ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA) care a devenit miliardar, conform revistei Forbes, informează AFP.
În vârstă de 37 ani, James a debutat ca profesionist în 2003, reuşind să cucerească pe parcursul carierei sale patru titluri de campion al NBA, fiind desemnat de patru ori cel mai valoros jucător al sezonului (MVP). El este al doilea marcator din toate timpurile al Ligii nord-americane, după legendarul Kareem Abdul-Jabbar, pe care are toate şansele să-l depăşească, informează Agerpres.
În clasamentul celor mai bine plătiţi sportivi între mai 2021 şi mai 2022, stabilit de Forbes, James ocupă locul al doilea ca venituri totale, cu 121,2 milioane de dolari, după fotbalistul argentinian Lionel Messi, starul lui Paris Saint-Germain (130 milioane de dolari).
În 19 ani de carieră, LeBron James a câştigat peste 385 de milioane de dolari doar din salarii, în timp ce s-a aflat sub contract cu echipele Cleveland Cavaliers, Miami Heat şi Los Angeles Lakers.
În afara terenului, contractele lui James, care a jucat în vara trecută în filmul "Space Jam: A New Legacy'', continuarea unei prime pelicule care l-a avut ca vedetă pe Michael Jordan în anii '90, au făcut posibilă depăşirea barierei de un miliard de dolari ca venituri.
LeBron James a devenit astfel al treilea membru al NBA care intră în acest club select, după Michael Jordan şi regretatul Kobe Bryant, care au devenit însă miliardari după ce au renunţat la baschet.
Peste 500 de milioane de dolari din veniturile jucătorului lui Lakers provin din lichidităţi şi investiţii.
Foarte implicat, de asemenea, în producţiile de la Hollywood, James este în special coproprietar al Fenway Sports Group, care deţine clubul de fotbal FC Liverpool şi echipa de baseball Boston Red Sox. El a ajuns recent la un acord pentru a cumpăra echipa de hochei pe gheaţă Pittsburgh Penguins, care joacă în NHL.
LeBron James tocmai a devenit miliardar, dar un star din fotbal îl depășește la capitolul venituri
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

18
Eduard Ionescu a pierdut în fața liderului mondial la Cupa Mondială de tenis de masă de la Macao
18

76
Fiul lui Arnold Schwarzenegger, campion încă de la prima sa competiţie de culturism
76

24
Gaël Monfils și Andrei Pavel, invitați la meciul de retragere al Simonei Halep
24

37
Marian Aliuță spune unde a greșit Mircea Lucescu. Jucătorul luat la ochi de fostul internațional
37

25
S-a stabilit programul semifinalelor Cupei României la handbal feminin
25

148
Gică Hagi, primele măsuri după ce va deveni selecționerul României. Obiectivul 'Regelui'
148

92
Sorana Cîrstea a decis ce va face după retragerea din tenis: 'Am foarte multe planuri și foarte multe interese'
92

5.844
Ion Țiriac face o mega-investiție. 100.000.000 de euro pentru orașul său natal
5.844

28
Luis de la Fuente, despre statutul de favorită al Spaniei la CM 2026: 'Îmi place că suntem apreciaţi'
28

29
Samara și Dragoman, înfrângeri în grupe la Cupa Mondială de tenis de masă de la Macao
29

60
Echipa lui Laurențiu Reghecampf cere calificarea la 'masa verde'. Scandal uriaș în Liga Campionilor Africii
60

148
Cum ar putea promova CSA Steaua în Superliga. S-ar putea decide în această săptămână
148

72
Ultimele șase selecționate care vor participa la Cupa Mondială de fotbal 2026 se decid marți
72
















Comentează