Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

LeBron James va fi din nou capul de afiș al unui nou Dream Team american la Paris

totalbaschet.ro
LeBron James

LeBron James, cel mai bun marcator din toate timpurile din NBA, și Joel Embiid, cel mai valoros jucător al momentului, sunt cap de afiș în echipa de baschet masculin a Statelor Unite ale Americii pentru Jocurile Olimpice de la Paris, a anunțat miercuri USA Basketball, potrivit mediafax.

James, care a câștigat două medalii olimpice de aur și una de bronz, dar a lipsit de la ultimele două Jocuri, va fi însoțit de coechipierul lui Anthony Davis de la Los Angeles Lakers, de triplul campion olimpic Kevin Durant de la Phoenix Suns și de Stephen Curry de la Golden State Warriors.

În echipă au mai fost numiți Bam Adebayo (Miami Heat), Devin Booker (Phoenix Suns), Anthony Edwards (Minnesota Timberwolves), Tyrese Haliburton (Indiana Pacers), Jrue Holiday (Boston Celtics), Kawhi Leonard (L.A. Clippers) și Jayson Tatum (Boston Celtics).

Toți cei 12 membri ai „Dream Team" pentru Paris au fost All-Stars în NBA, iar echipa include patru MVP-uri NBA și șase campioni NBA.

„Le sunt recunoscător acestor 12 bărbați pentru angajamentul lor de a reprezenta USA Basketball", a declarat directorul general al echipei naționale masculine de baschet a SUA, Grant Hill, într-un comunicat.

„Statele Unite ale Americii au unii dintre cei mai buni jucători de baschet din lume și apreciez interesul vast pentru a face parte din această listă.

„Avem cel mai mare respect pentru nivelul de competiție cu care ne vom confrunta în această vară. Jocurile Olimpice reprezintă apogeul sportului, iar lumea va fi cu ochii pe SUA în timp ce vom juca în cel mai dificil turneu de baschet din istorie."

Statele Unite vor juca în Grupa C cu Serbia, Sudanul de Sud și câștigătoarea unui turneu de calificare din Puerto Rico, începând de pe 3 august.

Jocurile Olimpice de la Paris sunt programate între 26 iulie și 11 august.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.