Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Legea bombă pregătită de Comisia Europeană: Rusia și oligarhii ei vor plăti refacerea Ucrainei

Getty Images
comisia europeana

Comisia Europeană (CE) lucrează la cadrul legal pentru confiscarea activelor ruseşti îngheţate - în urma sancţiunilor impuse Rusiei după ce aceasta a atacat Ucraina cu un an în urmă - şi folosirea acestor fonduri pentru reconstrucţia Ucrainei, a anunţat vineri la Sofia vicepreşedintele CE pentru afaceri economice, comisarul Valdis Dombrovskis, transmite agenţia EFE.

Eficacitatea legii va depinde însă de modul de aplicare

"Lucrăm la soluţii legale în vederea folosirii activelor ruseşti confiscate pentru reconstrucţia Ucrainei (...) Sancţiunile noastre sunt foarte puternice şi contribuie la o recesiune economică susţinută în Rusia", a spus comisarul european. "Dar eficacitatea lor depinde de asemenea de cum sunt aplicate", a indicat el, conform Agerpres.

Potrivit Fondului Monetar Internaţional (FMI), sub efectul sancţiunilor internaţionale PIB-ul Rusiei a scăzut anul trecut cu 2,2%, dar şi-ar putea reveni anul acesta.

În urma acestor sancţiuni impuse Rusiei, active în valoare de aproape 19 miliarde de euro ale oligarhilor ruşi au fost îngheţate în UE, iar statele occidentale şi partenerii lor din G7 (UE, SUA, Regatul Unit, Canada şi Japonia) au blocat accesul Rusiei la circa 300 de miliarde de dolari din rezervele sale valutare sau în aur, măsură descrisă de Moscova drept un ''furt''.

Legislaţia europeană nu permite confiscarea activelor îngheţate decât atunci când acestea au fost obţinute în urma comiterii unui delict, astfel că acum Bruxellesul caută o bază legală care să-i permită confiscarea bunurilor financiare şi de altă natură ale Rusiei aflate în statele UE.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.