Legea bugetului vine cu cele mai negre vești pentru pesionari

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 23-12-2019

Actualizat: 23-12-2019

Article thumbnail

Sursă foto: club.commonhealth.com.tw

Guvernul își va angaja răspunderea în fața Parlamentului pe Legea bugetului. Proiectul publicat de Ministerul Finanțelor ne lasă să înțelegem câteva dintre direcțiile majore ale anului economic 2020, dar și pentru 2021, iar în acel an nu sunt prinși banii necesari creșterii punctului de pensie.

Citește și: Guvernul provoacă CUTREMUR în rândul bugetarilor: 9 măsuri care vor afecta angajații la stat

Deși au prins în bugetul pe 2020 creșterea punctului de pensie la 1.775 lei, în proiecția pentru 2021 (care parte integrantă din Legea bugetului pe 2020!) nu au prevăzut creșterea la 1.875 lei. Tot în 2021, lipsește o sumă de 3 miliarde lei necesară pentru acordarea pensiilor majorate la 1.775 lei.

Aceste cheltuieli subdimensionate pentru anul 2021 au fost observate și în Raportul Consiliului Fiscal cu privire la Strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2020-2022:

„Totodată, cheltuielile de asistență socială par subestimate începând cu anul 2021 în raport cu estimările MFP din Nota de fundamentare la Legea pensiilor nr.127/2019. Pentru 2021 decalajul în raport cu evaluările anterioare ale Guvernului și ale CF, este cuprins între 1,3 – 1,5% din PIB, iar pentru 2022 între 2,2 – 2,6% din PIB.”.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri