Legea care interzice fumatul în toate spațiile publice închise a fost adoptată

Autor: Politic Scan

Publicat: 15-12-2015

Actualizat: 15-12-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Deputații au votat cu 164 de voturi „pentru”, 20 „împotrivă” și 26 de abțineri legea care interzice fumatul în spații publice închise. Camera Deputaților este for decizional. Pentru a intra în vigoare, legea mai trebuie să fie promulgată de către președintele Klaus Iohannis.

Proiectul de lege defineste spațiul public astfel:

„Spatiu public închis se înțelege orice spațiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiș, plafon sau tavan și care este delimitat de cel puțin doi pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent”.

Potrivit Hotnews, singurele excepții de la regulă vor fi reprezentate de penitenciarele de maximă siguranță, precum și zona de tranzit din aeroporturile internaționale, în lege fiind precizat că „fumatul este permis numai în camere special amenajate, exclusiv în zona de tranzit a aeroporturilor internaționale”. În ceea ce privește spațiile destinate copiilor, aici fumatul va fi interzis indiferent dacă respectivele spații sunt închise sau deschise.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri