Inițiativa senatorilor PSD de a impune marilor retaileri, prin lege, ca cel puțin 51% din totalul cantităților de legume, fructe și produse din carne vândute să provină din producția românească a suscitat interesul presei străine. Astfel, două mari site-uri de știri de peste ocean, Fox News și CNBC au preluat, via Associated Press, informația cu privire la votarea, în Senat, a acestui proiect de lege.
În context, este citată senatoarea Gabriela Firea, în calitate de purtător de cuvânt al grupului PSD din Camera superioară, care spune că „prin această inițiativă se urmărește sprijinirea producătorilor autohtoni, crearea de noi locuri de muncă și creșterea veniturilor la bugetul statului”.
Mai mult, publicația irlandeză thejournal.ie a lansat, pornind de la această știre, o dezbatere în care și-a îndemnat cititorii să spună dacă ar fi de acord cu o măsură similară care să se aplice supermarketurilor din Irlanda. Aproape două treimi dintre repondenți (65%) s-au declarat de acord cu această modalitate de sprijinire a producătorilor irlandezi, în timp ce mai puțin de o treime (30%) s-au declarat împotrivă.
Vezi şi: Senat: 51% din carnea, legumele şi fructele din supermarket trebuie să fie româneşti
Comentează