Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Legea gunoiului de grajd a fost depusă în Parlament. Primăriile ar putea fi obligate să facă spații de colectare de la 1 ianuarie 2022

agrointel.ro
gunoi grajd cal

Autorităţile administraţiei publice locale ar putea fi obligate, începând cu 1 ianuarie 2022, să implementeze sisteme de colectare şi stocare a gunoiului de grajd, conform unui proiect de lege depus la Parlament de trei deputaţi PSD.

Citește și: Victor Ponta, despre dosarul Ioanei Băsescu: 'Suntem penibili, sincer. Să o condamni pe fata lui Băsescu în 2021 pentru campania lui taică-său din 2009?'

"Prezenta lege are ca obiect stabilirea cadrului legal pentru desfăşurarea activităţilor de colectare, stocare şi valorificare a produselor reziduale de excreţie (dejecţii solide şi lichide) de la animale, în amestec cu materiale folosite ca aşternut, resturi de hrană, apă, denumite (...) gunoi de grajd, în vederea protejării sănătăţii umane şi a mediului înconjurător", prevede proiectul.

Începând cu data de 1 ianuarie 2022, autorităţile administraţiei publice locale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, respectiv asociaţiile de dezvoltare intercomunitară ale acestora, trebuie să implementeze sisteme de colectare şi stocare a gunoiului de grajd.

Persoanele fizice sau juridice care generează gunoi de grajd au obligaţia să depună aceste deşeuri în spaţiile indicate de autoritatea locală sau să le predea operatorilor autorizaţi pentru colectarea acestuia.

Potrivit proiectului, atribuţiile autorităţilor publice locale sunt următoarele:

a) dezvoltarea şi extinderea sistemului de colectare a gunoiului de grajd şi acolo unde este posibil implementarea colectării din uşă în uşă a acestuia;

b) asigurarea organizării riguroase a sistemului de colectare, inclusiv prin încurajarea predării voluntare a gunoiului de grajd produs în gospodării;

c) realizarea platformelor de gunoi de grajd din fonduri proprii sau prin accesarea de fonduri guvernamentale ori europene;

d) achiziţionarea sau închirierea de utilaje pentru împrăştierea îngrăşământului;

e) asigurarea pazei şi depozitării în condiţii de siguranţă a gunoiului de grajd;

f) valorificarea gunoiului de grajd, după tratare, ca îngrăşământ organic pentru fertilizarea terenurilor agricole;

g) elaborarea de strategii şi programe proprii pentru gestionarea gunoiului de grajd;

h) asigurarea informării cetăţenilor prin mijloace adecvate şi prin publicarea pe site-ul propriu asupra sistemului de colectare şi gestionare a gunoiului de grajd.

Cerinţele, măsurile operaţionale şi tehnice privind activităţile de colectare, transport, predare, stocare şi manevrare pentru gunoiul de grajd, comercializarea, modalităţi şi condiţii de utilizare ale gunoiului de grajd vor fi prevăzute într-un ordin comun al miniştrilor Mediului şi Agriculturii.

Sancţiunile contravenţionale pentru depozitarea neconformă a gunoiului de grajd vor fi stabilite prin hotărâre a Consiliului local. Acestea se fac venit la bugetul unităţii administrativ-teritoriale.

Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se face de către personalul împuternicit din cadrul Poliţiei locale sau persoanele împuternicite de primar, după caz. Contravenientul poate achita pe loc sau în termen de cel mult 15 zile de la data încheierii procesului verbal, ori, după caz, de la data comunicării acestuia jumătate din minimul amenzii.

"Adoptarea acestei iniţiative va permite autorităţilor publice locale să atragă fonduri pentru construirea platformelor pentru gunoiul de grajd, realizarea de strategii pentru colectarea şi depozitarea acestuia, precum şi modul de utilizare şi valorificare al îngăşământului rezultat", arată iniţiatorii în expunerea de motive a proiectului.

Proiectul va intra mai întâi în dezbaterea Senatului, apoi a Camerei Deputaţilor, care este for decizional.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.