DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Legea pensiilor a trecut de Parlament

club.commonhealth.com.tw
pensie

Legea sistemului public de pensii, reexaminată ca urmare a deciziei de neconstituționalitate a CCR, a fost adoptată, miercuri, de Camera Deputaților, în calitate de for decizional. Legea a fost pusă în acord cu decizia CCR. Legea merge la președintele României pentru promulgare.

În lege au fost efectuate "clarificări" în ceea ce privește plata asigurării sociale de către angajator și, de asemenea, o corelare cu altă lege pentru pensiile de invaliditate.

"Curtea a cerut la trei paragrafe să fie niște clarificări, mai precis cine este obligat să plătească dările către stat pentru bugetul asigurărilor sociale și acolo s-a făcut precizarea că deși trebuie să le plătească angajatul, cel care le colectează și le distribuie mai departe este angajatorul. A fost o corelare pentru pensiile de invaliditate în mod normal ar trebui să venim cu o lege privind indemnizația socială minimă care ar avantaja persoanele care au în prezent pensie de invaliditate, dar pentru că așa a solicitat CCR ca să fie foarte clar am operat și aceste modificări", a afirmat Olguța Vasilescu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.