Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, Legea privind instituirea zilei de 31 mai ca "Ziua naţională a conştientizării riscurilor asociate consumului de droguri".
Actul normativ are ca obiect de reglementare instituirea zilei de 31 mai ca "Ziua naţională a conştientizării riscurilor asociate consumului de droguri", fiind prevăzută posibilitatea organizării sau sprijinirii logistic şi material a unor manifestări culturale, sociale, medicale şi educaţionale, de către autorităţile administraţiei publice centrale şi locale cu atribuţii în domeniul sănătăţii, educaţiei, asistenţei sociale şi culturii, în scopul conştientizării riscurilor asociate consumului de substanţe interzise.
Potrivit legii, cu prilejul "Zilei naţionale a conştientizării riscurilor asociate consumului de droguri" se pot organiza activităţi culturale, sociale, medicale şi educaţionale prin care se evidenţiază consecinţele consumului de substanţe interzise.
"Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, serviciile publice deconcentrate, astfel cum sunt definite la art. 5 lit. ll) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, cu atribuţii în domeniile sănătăţii, educaţiei, asistenţei sociale şi culturii, precum şi instituţiile de învăţământ superior pot acorda sprijin material, financiar şi logistic instituţiilor de învăţământ, unităţilor medicale, centrelor comunitare, precum şi altor instituţii cu atribuţii în domeniile sănătăţii, educaţiei, asistenţei sociale şi culturii pentru organizarea de acţiuni şi evenimente de conştientizare a riscurilor asociate consumului de substanţe interzise, în limita resurselor financiare şi logistice disponibile", se arată în actul normativ.
Aceste autorităţi şi instituţii pot organiza manifestări culturale dedicate "Zilei naţionale a conştientizării riscurilor asociate consumului de droguri" în colaborare cu asociaţii şi fundaţii care au ca obiect de activitate realizarea de activităţi din domeniile medical, educaţional, cultural şi/sau al celui de asistenţă socială.
"Instituţiile de învăţământ, unităţile medicale, centrele comunitare şi instituţiile cu atribuţii în domeniile sănătăţii, educaţiei, asistenţei sociale şi culturi pot acorda asistenţă de specialitate pentru manifestările organizate cu ocazia 'Zilei naţionale a conştientizării riscurilor asociate consumului de droguri', în vederea creşterii numărului persoanelor informate cu privire la consecinţele consumului şi abuzului de substanţe interzise", prevede legea.
Cu ocazia acestei zile naţionale, Societatea Română de Radiodifuziune, Societatea Română de Televiziune şi Agenţia Naţională de Presă AGERPRES produc, difuzează sau redifuzează, după caz, conţinut editorial care promovează acţiunile realizate cu ocazia "Zilei Naţionale a conştientizării riscurilor asociate consumului de droguri".
Legea privind instituirea zilei de 31 mai ca "Ziua naţională a conştientizării riscurilor asociate consumului de droguri" - promulgată
Explorează subiectul
Articole Similare

2.466
Ilie Bolojan l-a prezentat pe noul ministru al Educației, în ședința PNL
2.466

1.405
Ministrul Culturii s-a dus în Senat și le-a spus senatorilor o poveste: Ce caută ungurul la cultură?
1.405

30
Șeful Consiliului Concurenței intră tare peste vânzătorii de combustibil: Să nu profite să crească prețurile
30

7.730
Scenariu exploziv în Orientul Mijlociu - Băsescu vorbește de atingerea a două obiective majore: 'Nu mai există variantă de dat înapoi / Dacă se ratează, Iranul nu va mai putea fi oprit'
7.730

114
Ministrul Mediului a mers în Parlament și acuză PSD că transformă un baraj strategic într-un atac populist
114

5.865
SURSE Contre dure între Kelemen Hunor și Ciprian Ciucu, în ședința coaliției: Din București cade Guvernul!
5.865

6.690
SURSE Scandal de proporții în coaliție: Este război total între Ilie Bolojan și PSD. Se taie la primăriile din țară pentru a trimite bani la Capitală
6.690

46
A început dezbaterea moțiunii împotriva ministrului Culturii
46

2.345
Noul ambasador al SUA vine la București: Merge la Cotroceni pentru a-și prezenta acreditările președintelui Nicușor Dan
2.345

127
CSM a validat candidaturile a 11 judecători pentru trei posturi la Inspecția Judiciară
127

84
Ce spune Oana Țoiu despre necesitatea ridicării gradului de alertă în Europa
84

2.144
Un prim val de negocieri în coaliție, pentru Legea bugetului: Nu s-a ajuns la un consens
2.144

2.190
Ideea lui Simonis prinde contur: Două comune din Timiș vor să fuzioneze și fac referendum
2.190

















Comentează