La ședința PNL participă și rectorul Universității din Suceava, Mihai Dimian, principalul favorit pentru a prelua funcția de ministru al Educației. Acesta a venit alături de premierul Ilie Bolojan, cel care îl prezintă partidului, înainte de a trimite nominalizarea către Palatul Cotroceni.
”Biroul Politic Național al Partidului Național Liberal s-a reunit luni, 2 martie, începând cu ora 18.00, în format online, pentru a analiza o serie de teme aflate pe agenda politică și guvernamentală a partidului. În cadrul ședinței, unul dintre punctele discutate a vizat nominalizarea candidatului pentru funcția de ministru al Educației și Cercetării.
La inițiativa președintelui PNL și premierului României, Ilie Bolojan, a fost propus și validat, în unanimitate, pentru funcția de ministru al Educației și Cercetării domnul profesor universitar doctor Mihai Dimian, rector al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava.
Propunerea PNL pentru portofoliul Educației, domnul Mihai Dimian, a prezentat în cadrul ședinței BPN viziunea sa asupra reformării și dezvoltării acestui domeniu.
Rectorul Mihai Dimian este susținut de Partidul Național Liberal în calitate de independent, cu misiunea de a contribui la dezvoltarea sistemului de învățământ din România în acord cu programul de guvernare, continuând în același timp eforturile de eficientizare a domeniului educației.”, arată un comunicat al PNL.
Cine este Mihai Dimian
Mihai Dimian este profesor universitar şi conducător de doctorat la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava și, din anul 2024, rectorul Universității. Este dublu licențiat, în fizică şi matematică, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. A studiat şi a fost asistent de cercetare în Franţa, la Universitatea din Versailles și a obținut titlul de doctor în inginerie electrică şi electronică în Statele Unite ale Americii, la Universitatea Maryland din College Park. A fost cercetător la Institutul Max Planck din Germania şi profesor asistent, ulterior profesor asociat şi conducător de doctorat în inginerie electrică şi electronică la Universitatea Howard din Washington DC, SUA.
Formarea sa şi experienţa acumulată în instituţii de top din Europa și Statele Unite ale Americii conturează profilul unui lider universitar cu viziune globală și angajament ferm pentru consolidarea educaţiei şi cercetării din România.
Este un profesor foarte apreciat de studenţi, atât în Statele Unite ale Americii, cât şi în România, primind premiul de excelenţă „Profesorul Anului”, din partea Consiliului Studenților din cadrul Facultății de Inginerie, Arhitectură și Știința Calculatoarelor de la Universitatea Howard din Washington DC și distincția „Profesor Bologna” din partea Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România.
Capacitățile şi rezultatele remarcabile în domeniul educaţiei şi cercetării sunt completate și de excelentele abilități de manager instituțional şi lider al comunităţii. A elaborat şi implementat numeroase proiecte de dezvoltare a infrastructurii didactice şi de cercetare, de formare a tinerilor cercetători şi atragere a profesorilor şi cercetătorilor din străinătate, iar în prezent coordonează implementarea celui mai mare program de investiţii din istoria universităţii, pentru dezvoltarea celui de al doilea campus al universităţii, din diverse surse de finanţare. A fost implicat în dezvoltarea a mai mult de 30 de programe noi de studii universitare, îmbunătățind semnificativ oferta educațională a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, fapt ce a şi condus la creşterea constantă a numărului de studenţi ai universității în ultimii ani. Numărul studenților a ajuns, în acest an universitar, la 11.500, iar aria de proveniență a acestora s-a extins la nivel internațional, mai mult de 15% dintre studenţii universităţii provenind astăzi din afara graniţelor ţării.
Are o colaborare foarte bună cu învăţământul preuniversitar, fiind implicat în coordonarea şi organizarea de olimpiade naţionale şi internaţionale, concursuri şi tabere de ştiinţă şi tehnologie pentru elevi, participând la consfătuiri anuale cu directorii de unități de învățământ preuniversitar şi la cercuri pedagogice, vizitând şcoli şi licee din regiune, inclusiv pentru a implica elevii în experimente de ştiinţă.
Nu a fost şi nu este membru al vreunui partid politic, dar este un lider al comunităţii şi a fost implicat direct şi voluntar în perioade dificile pentru comunitate, precum și în iniţiativele de dezvoltare din regiune. A coordonat sute de voluntari pentru gestionarea crizei refugiaților din Ucraina și a sprijinit direct mii de refugiaţi. A dus o politică activă de atragere şi dezvoltare a companiilor IT în zonă şi a contribuit esenţial la selectarea municipiului Suceava de către Comisia Europeană între 100 de oraşe europene pentru misiunea de oraşe inteligente şi neutre-climatic. Pentru activitatea în perioada dificilă de pandemie a primit titlul de cetățean de onoare al municipiului Suceava, în anul 2021.
Interimatul la Educație a expirat pe 27 februarie
Interimatul premierului Ilie Bolojan la conducerea Ministerului Educației a expirat vineri, 27 februarie 2026, după 45 de zile în care funcția a rămas neocupată. Portofoliul de la Educație este vacant după demisia lui Daniel David.
Mihai Dimian este rectorul Universității din Suceava. Acesta a predat până în 2016 în SUA, la Universitatea Howard din Washington D.C.. Din 2024, acesta conduce mediul universitar din Suceava. Mihai Dimian este licențiat în matematică și fizică. Are un doctorat în inginerie electrică, obținut în Maryland, SUA.

Dimian și-a făcut botezul politic
”Observ că "unele surse" au titrat că sunt "Rector susţinut de PSD". Mai sunt unii care comentează că sunt "USR-ist nenorocit". Având în vedere că o parte a copilăriei mi-am petrecut-o în judeţul Covasna, de unde provin părinţii mei, îmi vor găsi probabil şi gene de UDMR
.
NU AM FOST ŞI NU SUNT MEMBRU AL NICIUNUI PARTID POLITIC!
Nu consider că este rău ca profesorii să fie membri ai partidelor politice şi chiar încurajez colegii din universitar şi preuniversitar să facă acest lucru, pentru că partidele politice au nevoie de resurse umane de calitate. Însă am considerat că politizarea educaţiei a depăşit limitele normale în România, iar această situaţie afectează negativ sistemul educaţional. Drept urmare, decizia mea personală a fost să încerc dezvoltarea universităţii şi a comunităţii fără o implicare politică directă. Pe de altă parte, respect oamenii care au fost aleşi de comunităţile lor şi încerc să colaborez cu dumnealor, indiferent de culoarea politică, pentru a dezvolta educaţia şi cercetarea din regiune.
Mulţumesc jurnaliştilor şi colegilor din Suceava, Botoşani şi Iaşi, care au reflectat ponderat o situaţie ce nu a fost confirmată nici de mine şi nici de Premierul României. De asemenea, mulţumesc şi acelor jurnalişti si colegi din Bucureşti care nu au preluat această tentativă de dezinformare privind "politizarea" mea.
p.s. Sigur că aceasta e doar o mică înţepătură faţă de campaniile de dezinformare care pot urma. Ceea ce aş dori să se înţeleagă totuşi este că provin dintr-o familie săracă, nu am avut relaţii şi consider că, dacă am realizat ceva în această viaţă, am realizat datorită educaţiei. Din acest motiv, respect şi iubesc educaţia! Vă invit şi pe dumneavoastră să faceţi la fel, chiar dacă trecem printr-o perioadă dificilă!”, scria Dimian, după ce a văzut speculațiile din zona politică.





























Comentează