Palestinienii organizează luni o grevă generală, în semn de protest faţă de controversata lege votată în iulie, care defineşte Israelul ca 'statul naţiune al poporului evreu', relatează AFP preluată de Agerpres.
În Cisiordania ocupată, în Fâşia Gaza şi în Ierusalimul de Est, partea palestiniană a oraşului anexat şi ocupat de Israel, şcolile şi magazinele au rămas în mare parte închise.
Manifestaţii erau prevăzute pe parcursul zilei la Ramallah, în Cisiordania, şi la Jatt, în nordul Israelului, unde trăiesc arabi israelieni, descendenţi ai palestinienilor care au rămas pe pământurile lor după crearea statului Israel şi care astăzi reprezintă 17,5% din populaţia israeliană.
Greva este îndreptată 'împotriva politicii aplicate de Israel pentru a elimina naţionalismul palestinian şi a-i expulza pe cetăţeni de pe pământurile lor', a declarat Khaled Abou Ayouch, un rezident din Ramallah.
Legea votată de parlamentul israelian la 19 iulie, cu sprijinul premierului Benjamin Netanyahu, conferă evreilor dreptul 'unic' la autodeterminare în Israel şi proclamă limba ebraică drept singura limbă oficială în Israel, araba având doar un statut 'special' care nu a fost definit.
Niciun articol nu menţionează egalitatea între cetăţeni sau caracterul democratic al ţării, provocând temeri că noua lege acordă întâietate caracterului evreiesc al Israelului faţă de alte principii.
În afară de protestul faţă de această lege, pe care minoritarii arabi o denunţă ca pe un text care îi transformă în cetăţeni de mâna a doua, greva vizează să demonstreze solidaritatea palestinienilor cu locuitorii din Khan al-Ahmar, în Cisiordania, potrivit lui Hanane Achraoui, un înalt responsabil al Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei (OEP).
Această localitate beduină de circa 200 de persoane este vizată să fie distrusă de Israel, care o consideră ca fiind ilegală, în pofida apelurilor din partea mai multor state de a cruţa satul de beduini, devenit o emblemă a opoziţiei comunităţilor care se confruntă cu ocupaţia şi colonizarea israeliene în Cisiordania.
În acelaşi timp, arabii israelieni comemorează la 1 octombrie moartea a 13 confraţi în cursul manifestaţiilor din 2000, în debutul celei de-a doua Intifade.
La Ierusalim domnea calmul luni, majoritatea magazinelor din Oraşul Vechi situat în Ierusalimul de Est fiind închise, în timp ce israelienii sărbătoreau luni ultima zi a Sukkotului, sărbătoarea Corturilor.
Legea cu privire la 'statul naţiune al poporului evreu' este cu atât mai îngrijorătoare pentru minorităţi, cu cât documentul reprezintă una dintre legile fundamentale care ţin locul Constituţiei, inexistentă în Israel.
Contestaţii au fost depuse la Curtea Supremă, iar zeci de mii de persoane au protestat în vară împotriva acestui text în Israel.
Legea 'statului națiune', care definește statul Israel, generează o grevă generală a palestinienilor
București
9°C
Articole Similare

9
JD Vance va călători în Ungaria pentru a-l susţine pe Viktor Orban înainte de alegeri
9

323
'Nu vom accepta apeluri, nici pretenții, nici șantajul': Ungaria sfidează cererea Comisiei Europene în plină criză a carburanților
323

26
Rusia, atacuri masive asupra Ucrainei: Cel puţin doi oameni au murit şi zeci au fost răniţi
26

862
Războiul din Iran îl zdrobește pe Trump: președintele SUA se prăbușește în sondaje, în timp ce foștii săi aliați îl „toacă” mărunt
862

2.040
Problemă capitală! Primul incident după lansarea Artemis 2: Ce se întâmplă pe capsula Orion
2.040

1.234
Se înregistrează o premieră care schimbă dinamica războiului din Ucraina: Rusia nu a înregistrat niciun câștig teriorial în luna martie
1.234

43
Sute de cubanezi protestează pe biciclete în fața ambasadei SUA din Havana: Se cere ridicarea embargoului american
43

2.015
VIDEO Cea mai mare vulnerabilitate a Rusiei: Nu poate face nimic în privința ei. Ucraina știe, profită și atacă
2.015

34
UE trebuie să îşi extindă misiunea navală Aspides pentru a proteja rute maritime cheie, spune Kaja Kallas
34

1.859
Războiul din Ucraina rescrie harta crimei organizate la nivel global, arată un nou raport
1.859

69
Consilierul preşedintelui rus, Iuri Uşakov: Strâmtoarea Ormuz este deschisă pentru Rusia
69

74
Bruce Springsteen își începe turneul cu un atac la Donald Trump: A transformat SUA într-o națiune „necinstită, imprevizibilă, prădătoare și iresponsabilă”
74

37
Țoiu: România a obținut al 24-lea aviz din cele 25 necesare pentru aderarea la OCDE
37
















Comentează