Iranul a executat miercuri, în zori, un bărbat ce avea 17 ani în momentul arestării, a anunţat o sursă judiciară, în pofida apelurilor unor organizaţii de apărare a drepturilor omului, printre care Amnesty International, de a renunţa la execuţie, informează AFP, potrivit Agerpres.
Execuţia lui Arman Abdolali, 25 de ani, a avut loc în închisoarea din Rajai Shahr, lângă Teheran, în conformitate cu "qesas", aşa-zisa "lege a talionului" cerută de familia victimei, a anunţat site-ul autorităţii judiciare iraniene Mizan Online.
Amnesty a îndemnat pe 11 octombrie Iranul să renunţe la executarea acestui bărbat condamnat la moarte în 2015, în cadrul a ceea ce organizaţia de apărare a drepturilor omului calificase drept "proces profund inechitabil".
Arman Abdolali a fost declarat vinovat de uciderea iubitei sale "la finalul unui proces bazat pe 'mărturii' obţinute sub tortură", denunţase Amnesty.
Bărbatul a fost din nou condamnat la pedeapsa capitală în 2020, în timpul unui nou proces, pentru că tribunalul a apreciat că adolescentul era responsabil de acţiunile sale în absenţa unor dovezi privind contrariul, relatase Amnesty.
Execuţia sa a fost amânată de mai multe ori, în 2020, apoi în octombrie şi noiembrie 2021, în urma unor mobilizări internaţionale, potrivit organizaţiei.
În 2020, au avut loc 246 de execuţii în Iran, potrivit Amnesty. Această ţară este condamnată cu regularitate de Înaltul Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului şi de ONG-uri occidentale pentru execuţii de persoane condamnate pentru crime comise când erau minore, încălcându-se astfel Convenţia internaţională a drepturilor copiilor, ratificată de Teheran.
Legea talionului în Iran - Un tânăr care la momentul arestării avea 17 ani, a fost executat
Explorează subiectul
Articole Similare

2.416
Interceptări șocante: cum sunt împinși soldații ruși în asalturi fără scăpare
2.416

2.236
Iranul vrea să cadă la un acord cu SUA: condiția Teheranului
2.236

3.414
VIDEO Şefa diplomaţiei europene nimicește Rusia, de la Munchen: „Nu este o superputere! Este afectată grav, economia sa este în colaps, este izolată”
3.414

3.332
Fost ministru din Ucraina, arestat în timp ce încerca să fugă din ţară: e implicat în cel mai mare scandal de corupție din țară
3.332

5.007
Nicușor Dan a decis: acceptă invitația lui Donald Trump și merge la Consiliul Pǎcii de la Washington
5.007

2.887
Şeful Statului Major rus anunţă noi cuceriri teritoriale în Ucraina: urmează noi atacuri într-o anumită zonă
2.887

4.753
VIDEO Incident șocant în Italia: Un român a încercat să răpească o fetiță de un an și jumătate chiar de lângă părinții ei / Copilul a suferit o fractură la picior
4.753

6.124
Scandal în Schengen: controalele la granițele Germaniei și alertele pentru ucraineni ajung în centrul unei anchete europene
6.124

3.442
VIDEO Obama îl „torpilează” pe Trump: „dictatură și spectacol de clovni”
3.442

107
Conferința de la Munchen - Taiwanul avertizează: „China este adevărata amenințare”
107

2.016
Mitul siguranței germane, făcut praf: cum a fost posibil cel mai spectaculos jaf bancar din ultimii ani în Germania
2.016

4.698
VIDEO Atac ucrainean de amploare asupra unui port rusesc de la Marea Neagră
4.698

3.265
Viktor Orban: „A răspândi frica față de Vladimir Putin este primitiv și lipsit de seriozitate. Bruxellesul e o sură de pericol iminent!”
3.265

















Comentează