Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Legi uitate in sertare. Peste 500 de proiecte de care parlamentarii n-au avut timp

dosare

La Camera Deputatilor stau uitate in sertare peste 500 de proiecte de lege de care deputatii par sa nu fi avut timp. Desi toate acestea ar fi trebuit sa ajunga deja in plen pentru a fi dezbatute si votate, ele zac la Comisii unde termenul de elaboarare a unui raport a fost depasit.

Printre acestea sunt şi proiecte din 2007, sau ordonanţe care şi-au produs deja efectul, precum şi legi declarate neconstituţionale care trebuiau puse în acord cu deciziile Curţii Constituţionale, informeaza Antena 3.

"Statutul minorităţilor naţionale", "proiectul Legii meşteşugurilor", "insolvenţa persoanei fizice" sau "interzicerea clonării" sunt câteva dintre proiectele de lege care au trecut prin Senat şi sunt blocate la Camera Deputaţilor, din lipsa rapoartelor de la comisii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.