Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Legile Educației au ajuns la Senat! Prima modificare esențială: eliminarea riscului de posibile abuzuri cu banii statului în universități!

stiripesurse.ro
comisia de invatamant din senat

Legile Educației au ajuns la Senat! Prima modificare esențială: eliminarea riscului de posibile abuzuri cu banii statului în universități!

Senatul a început marți dezbaterile privind Legile educației, legi pentru care s-au transmis 564 de amendamente.

În prima zi de dezbateri, președintele Comisiei de Învățământ, Monica Anisie, a depus un amendament prin care l-a eliminat pe cel aprobat de către Camera Deputaților, amendament potrivit căruia sumele virate universităților de stat de la bugetul public deveneau venituri proprii și care puteau fi utilizate pentru finanțarea unor companii private.

„Cel mai important de menționat este că, tot astăzi, (n.red marți, 16 mai) în cadrul dezbaterilor, am depus și votat amendamente prin care s-a renunțat la varianta aprobată de către Camera Deputaților privind articolul 15 (punctele 1 și 6) din proiectul Legii Învățământului Superior. Astfel, s-a revenit la forma aprobată de către Guvern”, a scris Monica Anisie pe pagina sa de Facebook.

Așadar, noua formă a celor două puncte din articolul de lege elimină posibilitatea preluării de companii de către universități și, de asemenea, nu permite ca veniturile proprii sau dreptul de folosință asupra bunurilor- proprietate publică să constituie aport la capitalul social al unei societăți comerciale.

Redăm mai jos cele două puncte în forma modificată:

Art. 15 - (1) „Instituțiile de învățământ superior pot înființa, după caz, singure sau prin asociere, societăți comerciale, fundații, asociații, unități de învățământ preuniversitar, consorții pentru învățământ dual, spitale universitare, farmacii universitare, unități medicale ambulatorii, inclusiv stomatologice, și cabinete de specialitate, inclusiv stomatologice, cu aprobarea senatului universitar, conform prevederilor legale. Condiția ca acestea să se înființeze este aceea ca ele să contribuie la creșterea performanțelor instituției și să nu influențeze negativ, în niciun fel, activitățile de învățământ și cercetare. Obiectul de activitate al societăţilor, al asociaţiilor și al fundaţiilor trebuie fie conex misiunii instituției de învățământ superior”.

6) „La constituirea societăților comerciale, a fundațiilor sau a asociațiilor, instituția de învățământ superior de stat poate contribui exclusiv cu bani, brevete de invenție și alte drepturi de proprietate intelectuală. Instituția de învățământ superior poate acorda prin contract dreptul de administrare și folosință asupra bunurilor societăților comerciale sau asociațiilor, în care are calitatea de asociat sau acționar, ori fundațiilor, în care are calitatea de fondator, cu aprobarea senatului universitar. Dreptul de folosință și de administrare asupra bunurilor-proprietate publică nu poate constitui aport al instituției de învățământ superior la capitalul social al unei societăți comerciale, fundații sau asociații.”

Precizăm, totodată, că articolul 136 din Constituție consacră două forme de proprietate - proprietatea publică, respectiv proprietatea privată. Cele două forme de proprietate au un regim juridic distinct, care nu poate fi suprapus.

Dezbaterile din Senat se vor încheia vineri.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.