Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Leonard Azamfirei, senator PSD Mureș: 'E remarcabil curajul Zdob şi Zdub&Fraţii Advahov de a spune că la Bucureşti şi la Chişinău se joacă aceeaşi horă'

azamfirei leonard

Senatorul PSD Mureş, Leonard Azamfirei, a afirmat, luni, că este remarcabil curajul moldovenilor de la Zdob şi Zdub & Fraţii Advahov de a spune Europei, SUA şi Australiei că, atât la Bucureşti, cât şi la Chişinău se joacă aceeaşi horă.

"Eurovision este cea mai importantă şi vizibilă competiţie muzicală internaţională şi unul dintre cele mai longevive show-uri de televiziune. Nu este doar un simplu concurs muzical, ci şi o scenă pe care voturile publicului desenează hărţi geopolitice. De aceea este remarcabil curajul moldovenilor de a spune Europei, Statelor Unite ale Americii şi Australiei că, atât la Bucureşti, cât şi la Chişinău se joacă aceeaşi horă, iar ruta dintre cele două capitale este de fapt 'de acasă pân-acas' ('Trenuleţul - Zdob si Zdub, Fraţii Advahov)", a spus într-o postare pe Facebook, Leonard Azamfirei, care este şi rectorul Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) "George Emil Palade" din Târgu Mureş.

Cât despre câştigătorii Eurovision 2022 din Ucraina, Azamfirei consideră că au beneficiat de votul de simpatie al publicului, potrivit Agerpres.ro.

"Câteva gânduri despre Eurovision 2022: Ucraina câştigă Eurovision 2022 cu ajutorul votului de simpatie al publicului, care a răsturnat ierarhia stabilită de juriile de specialitate. Piesa ucrainenilor nu este rea, dar votul europenilor (+ Israel şi Australia) este mai curând unul de solidarizare cu poporul lovit timp de 81 de zile de 'operaţiunea specială' a Rusiei. Republica Moldova a ocupat locul secund în preferinţele telespectatorilor şi a încheiat concursul pe locul 7. Prestaţia Zdob şi Zdub & Fraţii Advahov - 'Trenuleţul' - este un mix de folk şi rock'n'roll. S-a remarcat prin ritmul antrenant, coregrafia hazlie, mesajul puternic pro-unionist, patriotism (în timpul show-lui a fost afişat 'Pomul Vieţii', brandul de ţară al Republicii Moldova) şi versuri în româna (limbă pe cale de dispariţie pe scena Eurovision în ultimele decenii). Cel puţin telespectatorii au avut ocazia să înveţe cum se pronunţă corect Bucureşti", a arătat Leonard Azamfirei.

În privinţa comentariilor 'unor români supăraţi' pentru faptul că s-ar fi acordat 12 puncte Ucrainei din partea României, iar România nu a primit nimic în schimb, senatorul consideră că "situaţia este cu totul alta".

"TVR susţine că acordase punctaj maxim echipei care a reprezentat Republica Moldova, însă Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (EBU) ar fi identificat în dreptul României, nenominalizată explicit, 'modele de vot incorecte', adică nişte suspiciuni. Din acest motiv, EBU a folosit un model de calcul pe baza rezultatelor altor ţări cu istoric de vot similar şi a acordat punctajul maxim Ucrainei. Deci, pentru moment, până vor apărea lămuriri suplimentare, de vină sunt 'algoritmii'", a mai spus Azamfirei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.