Parlamentul de la Riga a a votat joi în favoarea retragerii din Convenția de la Istanbul, tratatul internațional menit să combată violența împotriva femeilor. Demersul a fost adoptat cu 56 de voturi, după ce unul dintre partenerii coaliției de guvernare a votat împotriva voinței prim-ministrei, informeaz[ Mediafax.
Convenția de la Istanbul a fost adoptată de Consiliul Europei și semnată de zeci de state membre și definește violența împotriva femeilor ca o încălcare a drepturilor omului, urmărind combaterea tuturor formelor de violență bazate pe gen.
Partidul Uniunea Verzilor și a Fermierilor, una dintre cele trei formațiuni din coaliția de guvernare, a votat alături de opoziție pentru retragerea din convenție, în ciuda voinței guvernului. Votul a fost motivat de opoziție care a susținut că actul introduce o definiție a genului care depășește sfera biologică, tratându-l ca pe un construct social, susținând că legislație națională este suficientă pentru limitarea violenței de gen, notează Reuters.
„Această decizie nu va influența în niciun fel violența domestică. Protecția exista în legislația letonă și înainte de existența Convenției de la Istanbul”, a spus parlamentarul Gunars Gutris din Partidul Uniunea Verzilor și a Fermierilor.
Premierul Evika Siliņa a criticat decizia și a participat, miercuri, la un protest organizat la Riga, unde aproximativ 5.000 de oameni au cerut menținerea statului în Convenție.
Convenția de la Istanbul a fost semnată în 2011 și a intrat în vigoare în 2014. Letonia, care a ratificat tratatul abia în 2023, devine astfel al doilea stat care se retrage, după Turcia, care a părăsit convenția în 2021.































Comentează