Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Libanul şi Israelul îşi reiau discuţiile asupra frontierei maritime

captura TV
vapoare nave militare, crucisator distrugator ziua marinei

Libanul şi Israelul îşi reiau joi discuţiile coordonate de Naţiunile Unite asupra unei vechi dispute privind demarcarea frontierei maritime şi terestre, au declarat miercuri pentru DPA surse din armata libaneză şi ONU.

O sursă militară libaneză a precizat că delegaţia libaneză la discuţii a prezentat miercuri hărţi şi documente arătând punctele de dispută.

Întâlnirea, care marchează a doua rundă de discuţii între cele două părţi, a avut loc la cartierul general al forţei ONU de menţinere a păcii în oraşul de frontieră libanez Naqoura.

Prima rundă a avut loc pe 14 octombrie şi a fost descrisă de Liban ca o "întâlnire de protocol".

"Această rundă (de miercuri) este oficial prima reuniune tehnică", a declarat Laury Haytayan, director pentru Orientul Mijlociu şi Africa de Nord la Institutul de Guvernare a Resurselor Naţionale.

Citește și: Traian Berbeceanu: ‘Bucureștenii au înțeles și știu că măsurile sunt în sprijinul lor și sunt respectate’

Disputa dintre Liban şi Israel provine de la metode de demarcare diferite privind 856 de kilometri pătraţi de ape comune.

Disputa s-a intensificat după descoperirile de gaze naturale în Marea Mediterană, pe care ambele ţări le revendică.

Libanul a semnat primul său acord de foraj în larg cu un consorţiu internaţional în 2018, deşi explorarea zonei numite Bloc 9 nu a început încă din cauza controverselor asupra proprietăţii.

Israelul şi Libanul sunt oficial în război şi tensiunile sunt recurente de-a lungul frontierei, între armata israeliană şi mişcarea libaneză Hezbollah susţinută de Iran.

Partea libaneză la negocieri este condusă de generalul de brigadă al forţelor aeriene Bassam Yassin, în timp ce cea israeliană este reprezentată de Udi Adiri, directorul general al Ministerului Energiei.

În timp ce miercuri avea loc întâlnirea, patru persoane care au spus că aparţin Hezbollahului le-au cerut jurnaliştilor, poziţionaţi la o distanţă de în jur de 2 kilometri de locul discuţiilor, să părăsească zona, fără a oferi un motiv, potrivit unui martor citat de DPA.

Între timp, aproximativ 30 de protestatari purtând steaguri palestiniene s-au adunat într-o zonă ce duce la cartierul general al forţei ONU de menţinere a păcii din Naquora, scandând lozinci împotriva oricărei normalizări cu Israelul.

"Israelul este duşmanul", au strigat protestatarii.

Patru state arabe, inclusiv Egiptul şi Iordania, au acum relaţii diplomatice cu Israelul.

Săptămâna trecută, Sudanul şi Israelul au fost de acord să îşi normalizeze legăturile.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.