Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Liber la joc în Danemarca - Teste negative pentru handbalistele române aflate în ținutul nordic

digi 24
handbal feminin romania

Jucătoarele echipei naţionale de handbal a României au fost testate, marţi, în Danemarca, unde urmează să participe la Campionatul European, iar rezultatele au fost negative, informează FRH, potrivit news.ro.

Echipa României a fost testată, miercuri, din nou, la hotel. Până la anunţarea rezultatelor de astăzi, delegaţia trebuie să rămână în izolare.

Extrema dreapta Laura Moisă a fost testată pozitv la sosirea în Danemarca, iar toată delegaţia României a fost plasată în izolare. Ea va fi testată încă o dată, joi dimineaţă, şi apoi când se vor împlini şapte zile de la momentul izolării. Pentru a se putea realătura echipei, Laura trebuie să aibă două teste cu rezultat negativ.

Denisa Dedu, colega de cameră a Laurei Moisă, a efectuat prima testare miercuri, la ora 7.30. Dedu va mai efectua una, joi, la aceeaşi ora. Dacă rezultatul este negativ pentru ambele testări, ea se va putea alătura lotului.

Citește și: Soția și Menajera, INTERPUSELE lui Daniel Tudorache - Lua prin intermediul lor diamante, vacanțe de lux, școli private, și aveau conturi și de 3 milioane de lei

La şedinţa tehnică, antrenorii vor afla care vor fi condiţiile pentru ca Denisa să facă parte din lot pentru meciul de joi, cu Germania. Dacă va face sau nu parte din lot depinde şi de ora la care va veni rezultatul testului mâine.

Programul de miercuri al echipei, în cazul în care rezultatul testelor va fi anunţat până la desfăşurarea celor de mai jos, este următorul:

- Şedinţa tehnică, ora 14.00;

- Şedinţă foto pentru EHF, ora 19.15-20.15;

- Antrenament 20.30-22.00.

România face parte din grupa D a turneului final al CE şi va juca, în ordine, cu Germania (3 decembrie), cu Polonia (5 decembrie) şi cu Norvegia (7 decembrie). Tricolorele, repartizate iniţial la Trondheim, vor evolua la Kolding după ce Danemarca a preluat întreaga organizare a turneului, în urma retragerii Norvegiei din calitatea de co-organizatoare, din cauza pandemiei de coronavirus.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.