DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Liber la procese civile online în perioada stării de alertă

vestidinrusia.ro
zoom intalnire online

Ministerul Justiției a anunțat vineri că în perioada stării de alertă procesele civile și penale se pot desfășura online. Legea care prevede acest lucru a intrat în vigoare în 2 mai, a transmis ministerul.

Legea elaborată de Ministerul Justiției toamna trecută și intrată în vigoare în data de 2 mai 2021 prevede că, în contextul pandemiei de COVID-19, atât procesele civile, cât şi cele penale se pot desfăşura online. Până acum, utilizarea mijloacelor de comunicare online era acceptată doar în cazul audierilor din procesele penale, cu acordul persoanei în cauză, scrie Mediafax.ro.

„În procesele civile - când este posibil, cu acordul părț̦ilor, instanț̦ele pot hotărî ca ședințele de judecată să se desfășoare fără participarea fizică a părţilor în sală de judecată, în format videoconferință. În procesele penale - persoanele private de libertate, altele decât cele aflate în arest la domiciliu, pot fi audiate prin videoconferință, fără a fi necesar acordul acestora”, a informat Ministerul Justiției.

Conform instituției, dispozițiile nu se aplică în următoarele cazuri: audierea în cursul urmăririi penale, judecarea cauzelor cu inculpați minori, cauzele privind reabilitarea judecătorească și şedinţele de judecată declarate nepublice.

Aceste dispoziții se aplică pe durata stării de alertă, în vederea prevenirii și combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, precum și pentru o perioadă de 30 de zile de la încetarea acesteia.

„Ne dorim ca desfăşurarea online a şedinţelor de judecată să devină o normalitate, dincolo de situaţiile excepţionale. În acest sens, Ministerul Justiţiei lucrează, în prezent, la mai multe proiecte de digitalizare a instanţelor de judecată, cum ne-am asumat de altfel în Programul de Guvernare”, au mai anunțat reprezentanții ministerului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.