Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Liberalii au scos oamenii în stradă: Numărul surprinzător al celor care protestează în marile orașe / VIDEO

Câteva sute de persoane - primari şi consilieri locali ai PNL - au protestat, luni seară, în mai multe oraşe, unde s-au adunat în faţa sediilor prefecturilor şi au citit textul moţiunii de cenzură depuse de PNL.

Organizaţiile judeţene ale PNL au organizat, luni seară, în majoritatea oraşelor, manifestaţii împotriva Guvernului PSD - ALDE, acţiuni care, spun liderii partidului, fac parte din campania de informare lansată în scopul determinării tuturor parlamentarilor, indiferent de culoare politică, să voteze pentru adoptarea moţiunii de cenzură şi demiterea Guvernului Tudose.

Citește și: Transfer istoric la FCSB: Ce sumă uriașă i-a intrat în cont patronului Gigi Becali

La Galaţi, peste o mie de persoane, majoritatea membri PNL, s-au strâns luni seară în faţa sediului Prefecturii, pentru a-şi exprima susţinerea pentru moţiunea de cenzură iniţiată de liberali.

Primarul comunei Matca, Nelu Costea, a citit textul moţiunii de cenzură, în timp ce din mulţime s-a scandat "PSD, ciuma roşie", "Jos Guvernul comunist". Unii manifestanţi au avut pancarte cu mesaje precum "Demisia, PSDragnea", "PSD, ciuma roşie", "PSDragnea bagă mâna adânc în buzunar să ne ia şi ultimul ban". Acţiunea a adurat aproximativ o oră şi jumătate, scrie news.ro.

Citește și: EXCLUSIV! Statul paralel există! Vezi cine face parte de fapt din el – detalii interesante

La Buzău, aproximativ 400 de liberali veniţi din tot judeţul cu autocare şi cu microbuze s-au adunat în centrul oraşului, de unde au plecat în marş către Prefectură, însoţiţi de poliţişti şi jandarmi.

Ajunşi în faţa Prefecturii, liderii organizaţiei au citit textul oţiunii de cenzură, după care au depus textul moţiunii la Prefectură, fiind aşteptaţi de prefect. Manifestaţia a durat aproximativ o oră.

Citește și: Surprize, surprize! Cine-i va lua locul Laurei Codruța Kovesi la șefia DNA

La Arad, peste 200 de aleşi locali ai PNL din judeţ au protestat, luni seara, în faţa Palatului Administrativ, în care îşi are sediul şi Prefectura, faţă de modificările aduse Codului Fiscal şi pentru a susţine moţiunea de cenzură depusă de partid în Parlament.

În Piaţa Revoluţiei din Arad, pe platoul din faţa Palatului Adminsitrativ (sediul Prefecturii şi al Primăriei Arad), s-au adunat primari, viceprimari, consilieri locali şi judeţeni ai PNL. Protestatarii nu au purtat pancarte şi nu au scandat, însă preşedintele organizaţiei municipale a PNL Arad, Sergiu Bîlcea, a citit de pe o scenă textul moţiunii de cenzură a PNL, iar ulterior le-a declarat jurnalişţilor că manifestarea "a fost o continuare a protestului din stradă al primarilor din Arad faţă de modificările aduse Codului Fiscal”.

Citește și: Revoluție în comerțul online: Ce profit uriaș le-a adus cel mai mare eveniment de shopping din an celor de la eMAG

"Este o acţiune împotriva modificărilor aduse Codului Fiscal şi pentru susţinerea moţiunii de cenzură a PNL prin citirea acesteia în faţa Prefecturii Arad, pentru a le arăta cetăţenilor ceea ce însemană PSD şi schimbările total eronate pe care le face acest guvern. Judeţul Arad va fi afectat cu 35 milioane de euro, ceea ce însemană că Primăria Arad va pierde 16 milioane de euro, bugetul Consiliului Judeţean opt milioane de euro, iar diferenţa este pierderea primăriilor”, a spus Bîlcea.

La Sibiu, aproximativ 300 de persoane s-au strâns în fata sediului central al PNL din zona centrală şi au pornit în marş până la Prefectură, instituţie aflată la mai puţin de 500 de metri. La Prefectură a fost citit textul moţiunii, iar liberalii au scandat lozinci antiguvernamentale.

Citește și: Detalii mai puțin știute despre procurorul care l-a „EXECUTAT” pe Dragnea! Colaborarea care va naște sute de controverse

După aproximativ o jumătate de oră, ei au pornit din nou în marş către sediul partidului. La protest au participat membri ai PNL, dar şi câţiva dintre liderii locali ai formaţiunii.

La Alba Iulia, peste 500 de persoane - membri ai PNL, primari şi consilieri locali - s-au adunat în faţa Prefecturii, unde au rămas timp de aproximativ o oră, scandând lozinci împotriva Guvernului şi manifestându-se zgomotos, cu vuvuzele şi fluire.

Citește și: Premierul le-a tăiat ”leafa”: Cine va primi mai puțin odată cu rectificarea bugetară și cui a hotărât Mihai Tudose să dea mai mulți bani

Printre protestatari s-a aflat şi Mircea Hava, liderul PNL Alba şi primarul din Alba Iulia, Ion Dumitrel, şeful Consiliului Judeţean, viceprimarii din Alba Iulia, Paul Voicu şi Gabriel Pleşa, dar şi primari şi consilieri din judeţ.

La Timişoara, la acţiunea de protest organizată de PNL au participat, în faţa sediului Prefecturii, câteva zeci de persoane, între care şi liderul liberal din Timiş, Nicolae Robu, primar al municipiului Timişoara. În discursul rostit înaintea citirii moţiunii, Robu a atras atenţia că bugetul municipiului scade cu 33 milioane de euro pe an, în urma măsurilor Guvernului.

Citește și: Decizie finală în procesul dintre Loredana Groza și Gabi Luncă: Cine a avut câștig de cauză

”PNL a depus o moţiune de cenzură împotriva guvernului PSD- ALDE în contextul în care acest guvern continuă seria de măsuri care ne îngrijorează, care destabilizează economia ţării în primul rând. Acum ne manifestam nemulţumirea faţă de unele prevederi ale noului cod fiscal. Mă refer la faptul că bugetele unităţilor administrativ teritoriale, motor ale societăţii româneşti, în primul rând aşa cum este Timişoara şi cum sunt şi alte oraşe ale ţării, scad cu 35 la sută. Bugetul local al municipiului Timişoara ar urma să scadă cu circa 33 de milioane de euro pe an. Ca să ne facem o imagine asupra acestei sume, vă spun că pe exerciţiul financiar european 2016-2020 Timişoara are la dispoziţie un total de 54 milioane euro. Iată că printr-o măsură a guvernului bugetul local scade cu 33 milioane de euro pe an”, a declarat Nicolae Robu.

Consilierul judeţean al PNL, Nicolae Bitea, a citit, apoi, textul moţiunii de cenzură depusă de liberali în Parlament.

Citește și: Uzina etalon a Epocii de Aur, pe lista datornicilor către bugetul statului: Ce loc ocupă și la ce valoare au ajuns contribuțiile neplătite pentru angajați

La Iaşi, peste 300 de membri şi simpatizanţi PNL au protestat în faţa Prefecturii, liderii organizaţiei acuzând tratamentul umilitor al PSD faţă de Moldova.

Liberalii s-au adunat în faţa sediului PNL din Podu Roş, apoi au pornit în marş către Prefectura Iaşi. Manifestanţii au venit cu steaguri tricolore, iar pe traseu au scandat "PSD, ciuma roşie”, "ALDE şi PSD, trădători de patrie”,"Veniţi cu noi, vă fură şi pe voi” şi "Demisia”. Printre participanţi s-au numărat şi primari ai PNL din judeţ, dar şi consilieri locali şi judeţeni ai partidului.

Citește și: Fraudă de milioane de euro: Cum ar putea ajunge românii să plătească pentru ‘jocurile’ lui Liviu Dragnea

Liderul consilierilor locali liberali, Eduard Boz, a spus că liberalii vor să oprească bătaia de joc a PSD la adresa Iaşiului, amintind faptul că Guvernul social-democrat nu a alocat bani pentru nici un proiect important în regiunea de nord-est.

Preşedintele PNL Iaşi, deputatul Costel Alexe, a citit în faţa participanţilor la protest textul moţiunii de cenzură pe care liberalii au iniţiat-o în Parlament împotriva guvernului PSD. Totodată, el a spus că dincolo de motivaţia măsurilor fiscale, ieşenii sunt îndreptăţiţi să iasă în stradă şi "să denunţe tratamentul înjositor la care sunt supuşi de către acualul guvern”.

Citește și: Veştile aşteptate de mii de oameni: Decizia care implică despăgubiri de zeci de mii de dolari

"Nu au fost alocate fonduri pentru autostrada Iaşi-Tg. Mureş sau pentru finalizarea lucrărilor la şoseaua de centură a Iaşiului. Spitalul Regional şi Clinica de Arşi sunt încă proiecte pe hârtie, în timp ce stadionul şi sala polivalentă modernă sunt doar promisiuni politicianiste. Iaşiul merită mai mult decât firimiturile primite de la Guvernarea PSD”, a declarat liderul PNL Iaşi, Costel Alexe. Protestul a durat o oră şi s-a încheiat fără incidente.

Moţiunea de cenzură depusă de PNL a fost citită, luni după-amiază, în plenul reunit al Parlamentului, fiind prezenţi 287 de senatori şi deputaţi. Premierul Mihai Tudose şi majoritatea membrilor Guvernului nu au fost prezenţi.

Citește și: Atac dur la adresa Guvernului Tudose: Unul dintre cei mai mari angajatori din România se revoltă

Decizia ca moţiunea de cenzură să fie citită în această după-amiază în plenul reunit a fost luată de conducerea Parlamentului în jurul orei 14.00, ceea ce a determinat nemulţumirea liberalilor.

Data şi ora dezbaterii şi votului moţiunii de cenzură urmează să fie stabilite miercuri, într-o nouă şedinţă a Birourilor Permanente Reunite. Moţiunea, intitulată ”PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă”, în textul căreia fac inventarul ”minciunilor”, al ”nerealizărilor” şi al măsurilor care, arată ei, au destabilizat economia în cele zece luni de când coaliţia PSD – ALDE a preluat guvernarea a fost înregistrată la Parlament vineri, fiind semnată de 148 de parlamentari de la PNL, USR, PMP şi independenţi.

Citește și: Numire importantă a premierului Tudose! Salariul impresionant pe care îl va primi un pensionar MAI – unde a fost „uns” acesta . .

<

p>

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.