Libia: Washingtonul denunţă o 'exploatare' a conflictului de către Rusia

Autor: Roxana Ghiorghian

Publicat: 26-11-2019

Actualizat: 26-11-2019

Article thumbnail

Sursă foto: News24

O delegaţie americană a denunţat în cursul unei întâlniri cu mareşalul Khalifa Haftar "exploatarea" de către Rusia a conflictului care sfâşie Libia, a anunţat luni Departamentul de Stat, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Oficiali americani cu rang înalt au discutat la 24 noiembrie cu omul forte din estul Libiei pentru un schimb de păreri în legătură cu "măsurile de luat pentru a se ajunge la suspendarea ostilităţilor şi rezolvarea paşnică a conflictului", a menţionat diplomaţia de la Washington într-un comunicat. 

Cu prilejul acestei întâlniri, delegaţia americană, din care a făcut parte printre alţii ambasadorul american în Libia, Richard Norland, s-a declarat "profund preocupată de exploatarea conflictului de către Rusia în detrimentul poporului libian". 

"Oficialii au subliniat că Statele Unite doresc deplina suveranitate şi integritate teritorială a Libiei", a precizat Departamentul de Stat.

Citește și: NEBUNIE în SUA: instanța îi obligă pe oamenii lui Donald Trump să participe la audierile din Congres

Rusia este suspectată că sprijină forţele antiguvernamentale ale mareşalului Khalifa Haftar. Moscova a dezminţit la începutul lui noiembrie informaţii de presă despre sosirea a circa 200 de mercenari ruşi în ultimele două luni pentru a-i acorda ajutor acestuia. 

În urmă cu aproape două săptămâni, Washingtonul l-a îndemnat pe mareşalul Haftar să pună capăt ofensivei sale pentru cucerirea capitalei Tripoli. 

Această declaraţie, în timp ce Donald Trump a lăsat impresia în trecut că îl sprijină pe mareşal, este urmarea vizitei, joi, la Washington, a unei delegaţii a Guvernului de uniune naţională (GNA) recunoscut de comunitatea internaţională. 

În Libia, pradă haosului şi războiului civil din 2011, după căderea regimului dictatorial condus de Muammar Gaddafi, mareşalul Khalifa Haftar a lansat la 4 aprilie o ofensivă pentru a prelua controlul asupra capitalei Tripoli, sediul guvernului de uniune naţională condus de Fayez al-Sarraj şi recunoscut de comunitatea internaţională. 

În prezent, există doi poli de putere: unul la Tripoli cu un guvern impus de ONU şi susţinut de Uniunea Europeană, şi altul la Tobruk, în estul Libiei, sub conducerea lui Haftar. De haosul creat profită zeci de miliţii şi grupări infracţionale axate pe contrabanda cu arme, persoane şi combustibil, care s-a transformat într-un adevărat motor al unui stat cu o economie distrusă.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri