Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Lider PNL, despre unificarea dreptei: PDL să-şi clarifice colaborarea cu PSD

pnl2222
'Noi suntem deschisi pentru o colaborare pe dreapta, dar la Vâlcea cred ca am vazut cu totii ca cei care au colaborat cu PSD au fost mai degraba cei de la PDL. Nu stiu acum daca sunt santajabili sau au alte interese dar ar trebui sa limpezeasca aceasta colaborare mutuala cu cei de la PSD si apoi se poate discuta despre o unificare a dreptei. La nivel national, sigur este de preferat o unitate pe acest sector al politicii si suntem deschisi pentru colaborari cu partidele care se revendica de dreapta. Trebuie reamintit ca Vâlcea este poate singurul judet din România în care nu a existat niciodata USL, nici pe hârtie nici sub alta forma', a precizat Buican, pentru Agerpres. Acesta spune ca scorul obtinut de PNL în Vâlcea, de aproximativ 21%, nu este un scor rau, dar se astepta la mai mult. 'PSD si-a pus însa în aplicare toata masinaria de promisiuni, santajul primarilor de alta culoare politica, microbuze, pomeni electorale pentru atingerea pragului psihologic de 40%', a spus Buican.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.