Liderul Consiliului Județean Giurgiu, Marian Mina (PSD), a transmis marți că primarii social-democrați „somați” să intre în PNL și care au refuzat să sară în barca liberalilor sunt acum victime unor acțiuni de poliție politică.
„Primarii din Giurgiu luați cu arcanul, duși la Palatul Victoria și somați să intre în PNL plătesc pentru refuzul de a trăda PSD. Instituțiile de control sunt trimise în desant peste ei și le taie amenzi cu duiumul. Într-o acțiune elocventă de poliție politică, prefecta se comportă ca un agent încasator și semnează cu mâna ei somațiile de plată. Cer public încă o dată demiterea Anetei Matei din importanta demnitate publică la nivelul căreia nu reușește să se ridice. Astea sunt metodele liberalilor de a face politică în secolul XXI în județul Giurgiu”, a scris Mina pe pagina sa de socializare.
Comentează