Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Lider de etnie romă s-a vindecat de coronavirus: Totuşi, dracu' nu-i chiar aşa de negru

Ro Health Review
UPU spital

Un important lider al comunităţii rome din Buzău, profesorul Călin Iosif, a fost infectat cu noul coronavirus. Iosif este profesor de istorie şi de-a lungul timpului a ocupat funcţii importante în cadrul Primăriei şi Prefecturii Buzău fiind practic interfaţa dintre populaţia de etnie romă din municipiu şi judeţ şi autorităţi.

Citește și: SONDAJ Sociopol la București. Gabriela Firea conduce autoritar în preferințele populației. Traian Băsescu vine puternic. Nicușor Dan pe tobogan .

Iosif a povestit într-o postare pe Facebook despre experienţa sa şi chiar dacă spune că simptomele au fost unele uşoare a acceptat imediat internarea dat fiind că de peste 17 ani suferă de o boală gravă.

„Am trecut prin experienţa Covid19!Totul a început acum aproape patru săptămâni. Primele simptome le-a avut soţia mea, Nadia. Şi aşa cum se-ntâmplă în cele mai multe cazuri, nu ne-am gândit că ar putea fi chiar covid şi am încercat să ne doftoricim singuri. Simptomele au fost uşoare: temperatură până în 38 de grade, puţină tuse seacă, transpiraţii nocturne. Era o boală pe care o puteam duce "pe picioare".Am avut totuşi inspiraţia să ne izolăm de restul familiei. După o săptămână ne-am dus să facem teste. Pentru amândoi au fost pozitive. Ţinând cont de istoricul meu medical (leucemie cronică de vreo 17 ani), mi s-a propus internarea, pe care am acceptat-o, la Infecţioase, la Gârlaşi.”, scrie Călin Iosif în postarea sa pe reţeaua de socializare.

În ceea ce priveşte experienţa din spital, profesorul Călin Iosif spune că a fost una pozitivă în ciuda informaţiilor care circulă şi spune că acum se simte destul de bine.

„Am stat exact 14 zile în spital. În ciuda situaţiei, am avut o experienţă pozitivă: cadre medicale prietenoase, atente, profesioniste, mâncare de catering, bună, curăţenie la un nivel decent. Mulţumesc pe această cale doamnei dr. Răduţă pentru profesionalism şi implicare, ca şi întregului personal medical de la Infecţioase. Comorbidităţile de care se tot vorbeşte sunt foarte individualizate în contextul bolii şi nu constituie decât în situaţii cu totul excepţionale un factor agravant”, a mai spus Iosif.

În încheiere Călin Iosif le transmite tuturor să ia în serios această boală şi să se protejeze corespunzător spunând în final că totuşi boala este una care se poate depăşi:„ Totuşi, dracu' nu-i chiar aşa de negru, păstraţi-vă optimismul şi veţi reuşi să depăşiţi mai uşor situaţia. Vă urez numai bine!”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.