Lidera opoziţiei belaruse din exil, Svetlana Tihanovskaia, îşi declară iubirea pentru soţul său încarcerat, care riscă o condamnare aspră

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 14-12-2021

Actualizat: 14-12-2021

Article thumbnail

Sursă foto: tvr.ro

Lidera opoziţiei belaruse, Svetlana Tihanovskaia, constrânsă la exil, şi-a declarat, într-o înregistrare video, iubirea pentru soţul său încarcerat, care riscă marţi o pedeapsă aspră cu închisoarea pentru lupta lui împotriva preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, informează AFP.

"Am înregistrat acest video înainte de pretinsa condamnare a lui Serghei. Încerc să-mi imaginez sentinţa şi, psihologic, aceasta va fi foarte greu de acceptat", a declarat Tihanovskaia în înregistrarea postată pe contul său de Telegram, potrivit Agerpres.

"Voi continua să-l apăr pe acest om pe care îl iubesc şi care a devenit un lider pentru milioane de belaruşi", a adăugat ea, declarându-se pregătită "pentru tot ce e mai greu, spre imposibil" pentru a grăbi momentul reîntâlnirii lor.

Serghei Tihanovski a fost arestat în mai 2020, când intenţiona să candideze la alegerile prezidenţiale din luna august. Soţia sa, Svetlana Tihanovskaia, l-a înlocuit în ultimul moment, reuşind să mobilizeze, spre surpriza generală, mulţimi niciodată văzute până atunci împotriva puterii, care în final a zdrobit mişcarea de contestare.

În vârstă de 43 de ani, Tihanovski este judecat din iunie într-un proces cu uşile închise împreună cu alţi cinci co-acuzaţi, într-o închisoare din Gomel (sud-estul Republicii Belarus) şi riscă 15 ani de închisoare.

El a devenit popular datorită canalului său de pe YouTube în care denunţa corupţia lui Aleksandr Lukaşenko, pe care îl numea "gândac de bucătărie".

În afară de Tihanovski, o altă personalitate marcantă a opoziţiei belaruse îşi aşteaptă marţi condamnarea: Mikola Statkevici, 65 de ani, fost candidat în alegerile prezidenţiale din 2010 şi care a stat deja mai mulţi la închisoare înainte de aceasta.

Co-acuzaţii lor sunt Artiom Sakov şi Dmitri Popov, care făceau parte din echipa lui Tihanovski, Vladimir Ţîganovici, care critica pe YouTube puterea, şi Igor Lossik, un jurnalist al opoziţiei în vârstă de 29 de ani.

Cu toţii sunt acuzaţi în special că au organizat sau au participat la "revolte în masă".

Svetlana Tihanovskaia, fostă profesoară de engleză, a devenit imaginea detractorilor puterii autoritare a lui Lukaşenko. Regimul a forţat-o să ia calea exilului după alegerile prezidenţiale din 2020, iar de atunci ea întreprinde deplasări în lume, fiind primită de şefii de stat şi de guvern ai ţărilor occidentale, pentru a creşte presiunea asupra preşedintelui belarus.

După reprimarea mişcării de contestare din 2020, Occidentul a impus sancţiuni aspre împotriva companiilor belaruse şi responsabililor regimului Lukaşenko.

În ceea ce-l priveşte, Lukaşenko se poate lăuda cu susţinerea omologului său rus Vladimir Putin.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri