Un nou 'trend' în Ucraina: liderii pro-ruși din regiunile ocupate de Moscova sunt asasinați; ultimul este Yevgeny Yunakov

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 11-07-2022

Actualizat: 11-07-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Șeful administrației așezării Veliky Burluk, situată în partea eliberată de ruși a regiunii Harkov, a fost ucis într-o explozie a unei mașini, a anunțat administrația civilă temporară regională într-un comunicat.

"Explozia unei mașini în Veliky Burluk, care l-a ucis pe șeful administrației locale Evgheni Iunakov, a fost un atac terorist bine planificat, organizat de naziștii din guvernul ucrainean", se arată în declarația citată de TASS.

Potrivit administrației, atacul a fost realizat de un grup de sabotaj și recunoaștere ai cărui membri au plasat o bombă sub mașină.

Lichidarea liderului pro-rus vine în contextul în care și alt lider preferat de Moscova a fost ținta unui atentat.

Vezi și: Tentativă de asasinat împotriva șefului impus de ruși în Herson: bombă pregătită pe drumul pe care mergea liderul Vladimir Saldo (Rusia)

În ultima lună, au fost făcute mai multe încercări asupra oficialilor din regiunea Herson, iar unul dintre ei - șeful Departamentului pentru Politica tineretului, familie și sport - a murit, arată sursa citată. În prezent, regiunea Herson se află pe deplin sub controlul forțelor rusești.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri