Cel puţin 12 directori ai unor companii americane active în sectorul gazelor de şist s-au întâlnit miercuri cu oficiali ai unor state europene pentru a discuta extinderea livrărilor de gaze spre Europa pe fondul eforturilor destinate înlocuirii importurilor din Rusia, transmite Reuters.
Directorii de companii s-au întâlnit la Houston (Texas) cu miniştrii Afacerilor Externe, miniştrii Economiei şi clienţi comerciali care vor să îşi reducă importurile de petrol, gaze naturale şi gaze lichefiate din Rusia, după invadarea Ucrainei. Comisia Europeană intenţionează să îşi reducă dependenţa de gazele naturale ruseşti cu două treimi în acest an, informează Agerpres.
Delegaţii din Letonia, Estonia, împreună cu diplomaţi din Bulgaria, Estonia, Franţa, Germania, Ungaria, Letonia şi Marea Britanie au efectuat o vizită la terminalul de export de gaze lichefiate Golden Pass din Sabine Pass, Texas, iar ulterior s-au întâlnit la Houston cu producătorii americani de gaze de şist, a anunţat Fred Hutchison, director general la asociaţia de profil LNG Allies.
Printre companiile americane care au luat parte la discuţiile de miercuri se numără Chesapeake Energy, Coterra Energy, EOG Resources şi EQT Corp, a precizat Fred Hutchison. Potrivit acestuia, sunt programate întâlniri individuale între directorii companiilor americane şi reprezentanţii comerciali din Letonia, Estonia şi Slovacia.
"Situaţia în Europa este destul de precară. Toate aceste ţări, care sunt dependente de gazele naturale ruseşti, sunt angajate să reducă această dependenţă şi în unele cazuri să o reducă complet", a spus Fred Hutchison.
Însă construcţia unor noi capacităţi pentru gaze lichefiate durează mai mulţi ani şi noi cantităţi suplimentare nu vor fi disponibile până la mijlocul deceniului. "Provocările la adresa capacităţilor în 2022 sunt mari dar oportunităţile pentru anii următori sunt excelente", a apreciat Fred Hutchison.
Nevoia unor noi facilităţi de gaze lichefiate a fost evidenţiată miercuri şi de directorul general de la Pioneer Natural Resources, Scott Sheffield, cu prilejul unei audieri în Congresul SUA. Scott Sheffield a îndemnat Congresul să sprijine construcţia de noi facilităţi de lichefiere a gazelor în SUA. "Trebuie să construim noi facilităţi de gaze lichefiate în nord-est", a spus Sheffield.
Liderii din Europa s-au pus la masă cu afaceriștii din SUA: începe noua eră a gazelor
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

166
Blocada din Strâmtoarea Ormuz lovește puternic cea mai populată țară din lume: Erau dependenți de petrolul din Iran
166

976
Situație fără precedent: JD Vance îi cere Papei, care este infailibil, să fie atent când vorbește despre teologie și despre Iisus
976

648
Accident groaznic pe DN 17: O mașină a lovit puternic un autobuz. Traficul rutier este complet blocat, în urma coliziunii
648

573
Roiuri de drone rusești, la granița cu România: Au fost ridicate avioanele F-16 și s-a emis mesaj RO-Alert
573

2.264
Șoc în SUA: Condamnările rezultate în cea mare anchetă criminală din istorie, asaltul asupra Capitoliului, ar putea fi anulate
2.264

1.636
A fost identificată o nouă formă de Diabet, după aproape 70 de ani de controverse: Motivul pentru care nimeni nu vorbește despre asta
1.636

3.278
Lovitură majoră pentru SUA: Bazele militare americane din Golf, 'inutile' după atacurile Iranului
3.278

1.496
Cum profită China de războiul din Iran - Exporturile au explodat
1.496

1.642
Jaful Tezaurului Dacic. Unul dintre suspecți reclamă condițiile din închisoare: "Am fost tratat ca un animal" / Care este trecutul suspecților
1.642

2.502
”Învins”, ”spulberat”, ”distrus” de Trump, Iranul cere despăgubiri de război - Suma imensă pe care ar trebui să o plătească statele din Golf
2.502

3.125
Tulburătorul fenomen Hikikomori se extinde și în Europa: de ce tot mai multe persoane se închid în cameră cu lunile
3.125

3.250
Descoperire de proporții: dovezi genetice care indică cine era cu adevărat Cristofor Columb. Revelația care a luat pe toată lumea prin surprindere
3.250

3.200
Alertă de securitate: Moscova pregătește o lege care va permite armatei ruse să intre în orice țară, 'legal'
3.200















Comentează