DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Liderii G7, mesaj direct pentru Putin: Vom susţine Ucraina atât timp cât va fi necesar

dailymail.co.uk
lideri g7

Liderii statelor puternic industrializate din Grupul G7 au anunţat luni, cu ocazia summitului din Germania, asistenţă financiară de 28 de miliarde de euro destinată Ucrainei şi intensificarea sancţiunilor împotriva Rusiei, anunță mediafax.

"Noi, şefii de stat şi de guvern din Grupul G7, menţinem solidaritatea faţă de Ucraina şi confirmăm susţinerea constantă pentru Administraţia Ucrainei şi pentru poporul ucrainean în apărarea curajoasă a suveranităţii ţării şi a integrităţii teritoriale, precum şi pentru asigurarea unui viitor al ţării în pace şi democraţie. (...) Vom susţine Ucraina atât timp cât va fi necesar", anunţă Grupul G7, conform unui comunicat postat pe site-ul Preşedinţiei germane a organizaţiei şi vizualizat de agenţia MEDIAFAX.

De la începutul invaziei militare ruse până acum, Grupul G7 a oferit Ucrainei asistenţă financiară în valoare de 2,6 miliarde de euro, iar fondurile ar urma să ajungă la 28 de miliarde de euro în cursul anului 2022. "Suntem pregătiţi să oferim un sprijin bugetar sau să punem la dispoziţie mijloace de până la 29,5 miliarde de dolari (28 de miliarde de euro) în anul 2022, pentru a ajuta Ucraina să remedieze deficienţele financiare şi să asigure necesităţile populaţiei (...)", subliniază Grupul G7.

Liderii Grupului G7 anunţă, cu ocazia summitului din Elmau (landul Bavaria, sudul Germaniei), şi intensificarea sancţiunilor economice, financiare şi comerciale contra Rusiei, ca reacţie la invazia militară în Ucraina. Printre domeniile vizate se numără industria apărării, sectorul tehnologic, precum şi comerţul cu aur. "Suntem determinaţi să menţinem şi să intensificăm presiunile economice şi politice asupra regimului Vladimir Putin şi a partenerilor săi din Belarus, astfel încât Rusia să aibă probleme la nivelul capabilităţilor economice care îi permit să continue atacurile asupra Ucrainei; sancţiunile vor fi aplicate cât timp va fi necesar", precizează Grupul G7.

Grupul G7 - din care fac parte Statele Unite, Canada, Marea Britanie, Germania, Franţa, Italia şi Japonia - pledează pentru "îmbunătăţirea securităţii alimentare" la nivel internaţional şi cer Rusiei să oprească urgent atacurile asupra infrastructurii agricole şi reţelelor de transport din Ucraina.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.