Preşedintele Adunării Naţionale a Franţei, Richard Ferrand, şi omologul său german, Wolfgang Schaeuble, preşedintele Bundestag, lansează marţi un apel la redeschiderea cât mai rapidă a frontierelor din Europa, după câteva săptămâni de restricţionare a circulaţiei din cauza epidemiei de coronavirus, anunţă AFP potrivit Agerpres.
'Franţa şi Germania trebuie să acţioneze în favoarea restabilirii imediate a liberei circulaţii în spaţiul Schengen, când vor fi îndeplinite condiţiile', subliniază cei doi lideri parlamentari într-o declaraţie comună obţinută de AFP.
'Închiderea frontierei franco-germane are deja consecinţe serioase, dincolo de regiunea de frontieră, şi afectează în special imaginea relaţiilor franco-germane', arată Ferrand, reprezentant al partidului La République En Marche (LREM) al preşedintelui francez Emmanuel Macron, şi Schaeuble, o figură importantă a Uniunii Creştin Democrate (CDU) conduse de cancelarul german Angela Merkel.
Politicienii citaţi cer 'o acţiune rapidă', cu două zile înainte de reuniunea parlamentară franco-germană, forum al celor două camere creat recent pentru consolidarea relaţiilor bilaterale.
În prezent, redeschiderea frontierelor interne din Europa este programată începând de la jumătatea lui iunie, dar ţările membre ale Uniunii Europene fac anunţuri individuale, în ciuda apelurilor la coordonare venite din partea Comisiei Europene.
Ferrand şi Schaeuble îşi exprimă în declaraţia comună sprijinul pentru planul în valoare de 500 de miliarde de euro pentru relansarea economiei europene, propus de Macron şi Merkel. AFP observă că proiectul menit să compenseze efectele pandemiei este controversat, deoarece încalcă principiul UE de a nu crea datorii comune. Parlamentarii susţin însă că 'Europa trebuie să iasă întărită din criza coronavirusului' şi merg chiar mai departe, cerând un 'deceniu de investiţii' publice pentru sănătate, combaterea modificărilor climatice şi securitate în Europa.
'Iniţiativa guvernelor noastre ar trebui să fie semnalul de start pentru dezvoltarea unui gen de nou Plan Schuman', susţin liderii parlamentelor francez şi german, referindu-se la textul fondator al construcţiei europene publicat în mai 1950.
Într-un interviu acordat AFP, Schaeuble se pronunţă şi pentru 'o mai mare integrare politică' a Europei, inclusiv - dacă este necesar - prin modificarea tratatelor UE. El avertizează că nu va fi uşor, din cauza reticenţei unor state membre faţă de noi transferuri ale suveranităţii naţionale către Uniune. Preşedintele camerei inferioare a parlamentului de la Berlin apreciază însă că 'dacă Franţa şi Germania fac asta împreună, sunt şanse să se ajungă la rezultate'. El a menţionat în special cooperarea economică, în domeniul apărării şi al politicii externe.
'Considerăm că a sosit momentul să acordăm atenţie conţinutului proiectului european, să dezbatem ce dorim să facem împreună. Ce dorim să păstrăm? Ce dorim să reaşezăm?', a declarat la rândul său Ferrand.
Liderii parlamentari francezi şi germani fac un apel comun la redeschiderea frontierelor din Europa
București
13°C
Articole Similare

3.398
VIDEO Situație aberantă în UE, în plină criză energetică: există 140.000 de reglementări / Terheș: „E o nebunie”
3.398

134
Șefa CE: „Revenirea la combustibilii fosili ruseşti ar fi o greşeală strategică. Prima responsabilitate a Europei este să-şi protejeze cetăţenii”
134

4.538
Criza energetică provocată de războiul din Orientul Mijlociu, lecție dură pentru UE. Ursula von der Leyen recunoaște: Renunțarea la energia nucleară a fost o greșeală strategică
4.538

2.608
România devine o putere tot mai mare pe piața căutată de toată lumea - Ministrul Bogdan Ivan: Aproape ne vom tripla capacităţile de producţie a energiei nucleare
2.608

2.500
Nicușor Dan avertizează la nivel european: e nevoie de măsuri urgente pentru scăderea preţului energiei
2.500

801
Maia Sandu și Volodimir Zelenski, printre primii laureați ai Ordinului European de Merit: Roberta Metsola a făcut anunțul la Strasbourg
801

72
Gheorghe Falcă: Parlamentul European a adoptat primul raport privind criza locuințelor din Uniunea Europeană
72

1.907
Premieră - Parlamentul Ungariei adoptă o moţiune de respingere a aderării Ucrainei la UE
1.907

1.480
Cătălin Predoiu, mesaj la Forumul Salzburg în plin conflict internațional: "România cere consolidarea protecției frontierelor externe și întărirea rolului FRONTEX"
1.480

1.720
Rusia, marele câștigător al războiului din Orientul Mijlociu? Avertismentul lansat de președintele Consiliului UE
1.720

195
România – poziție fermă în Parlamentul European pe criza locuirii
195

32
Oficialii europeni cer prudență în politica monetară BCE pe fondul impactului războiului din Orientul Mijlociu
32

4.400
Expulzarea migranților din UE, la un pas de realitate: Bruxellesul își face o „Poliție” de tip ICE, ca în SUA
4.400

















Comentează