Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Liderul deputaților PNL a găsit MOTIVUL pentru care parlamentarii nu au votat eliminarea pensiilor speciale: 'Era tăvălug'

Inquam Photos / Octav Ganea
plen parlament camera deputatilor

Liderul deputaților PNL, Florin Roman, a declarat, miercuri, că liberalii au propus introducerea pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților a proiectului privind eliminarea pensiilor speciale, însă „era tăvălug” și probabil, acesta este motivul pentru care nu a intrat în dezbatere, anunță MEDIAFAX.

Citește și: Victor Ponta a făcut anunțul- Decizia pe care a luat-o în privința pensiilor speciale

„Noi am făcut acel val de propuneri, am propus urcarea pe punctul trei a proiectului privind alegerea primarilor, președinții consiliilor județene, iar pensiile speciale...eu am avut și această propunere, probabil din cauza tăvălugului, ați văzut ce a fost acolo. Noi ne susținem punctul de vedere foarte clar”, a afirmat Florin Roman, miercuri la Parlament, întrebat despre introducerea pe ordinea de zi a Camerei Deputaților a proiectului privind eliminarea pensiilor speciale.

Întrebat dacă a fost o greșeală pe care PNL și-o asumă, Florin Roman a spus că atunci înseamnă că toți au greșit, introducând proiectul pe ordinea de zi.

„S-au făcut propuneri de retrimitere și ați văzut că intrau dezbaterile generale. Practic, pentru că nu și-au dorit cei de la PSD, nu am mai ajuns la acest punct de pe ordinea de zi”, a explicat liderul deputaților PNL.

Deputatul PNL a subliniat că liberalii a respectat afirmațiile pe care le-a făcut și va duce o luptă, inclusiv anul viitor, pentru astfel de proiecte de lege.

Citește și: Şedinţa de Guvern- Declarațiile lui Florin Cîțu și Ralucăi Turcan despre buget .

„Noi am demonstrat ieri, în comisia de muncă, că asta ne dorim. V-am spus că PNL va renunța la proiectele part-time și am făcut-o, v-am spus că eliminăm supraacciza, am făcut-o, v-am spus că eliminăm pensiile speciale și cei care ați fost atenți, v-am spus destul de clar, dorim să avem un buget până la finalul anului, iar anul viitor vor fi proiecte de legi pentru care va exista o luptă politică, totul sau nimic, adică ori trec, ori trecem la anticipate”, a motivat Roman.

Camera Deputaților nu a dezbătut în ședința de plen de miercuri proiectul de lege al PNL privind eliminarea pensiilor speciale pentru mai multe categorii de angajați la stat. Forul legislativ, decizional în acest caz, a avut pe ordinea de zi proiectul care abrogă pensiile speciale pentru mai multe categorii, inclusiv parlamentari, magistrați și funcţionari publici cu statut special, excepție făcând militarii și polițiștii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.