Liderul laburist britanic Jeremy Corbyn se deplasează joi la Bruxelles pentru a analiza un plan 'alternativ' privind Brexit-ul cu liderii Uniunii Europene, printre care negociatorul-şef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, a anunţat joi dimineaţă Partidul Laburist, într-o declaraţie citată de Reuters potrivit Agerpres.
Corbyn îşi va exprima încrederea că în parlamentul britanic poate fi convenită o alternativă la acordul prezentat de premierul Theresa May cu privire la Brexit şi respins deja de două ori până acum de legislativul de la Londra.
La Bruxelles, Jeremy Corbyn se va întâlni şi cu secretarul general al Comisiei Europene, germanul Martin Selmayr, şi va avea convorbiri cu premierii din şapte state membre, printre care şeful executivului spaniol Pedro Sanchez.
Cu nouă zile înaintea datei prevăzute pentru Brexit, 29 martie, premierul britanic Theresa May le-a cerut miercuri liderilor europeni o amânare până la 30 iunie, cu scopul ca ţara sa, incapabilă să se adune în jurul unui acord de separare, să evite o ieşire fără o plasă de siguranţă.
Premierul conservator şi-a afirmat de asemenea intenţia de a prezenta din nou Camerei Comunelor tratatul de retragere încheiat cu Bruxelles-ul, cu modificări, "cât mai repede posibil", fără a preciza vreo dată. May a dorit să ceară săptămâna aceasta încă o dată un vot al deputaţilor britanici asupra acordului deja respins de două ori, dar preşedintele Camerei Comunelor, John Bercow, a spus că guvernul nu poate supune pentru a treia oară votului acestei camere a parlamentului acordul privind Brexit-ul, cu excepţia cazului în care documentul ar fi revizuit substanţial.
Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a anunţat miercuri seară că liderii ţărilor din Uniunea Europeană sunt dispuşi să accepte "o scurtă prelungire" a perioadei care precede Brexit-ul, însă doar dacă parlamentul britanic va aproba acordul ieşirii Regatului Unit din UE deja negociat cu premierul Theresa May. Subiectul va fi discutat în cadrul Summitului UE ce are loc joi şi vineri la Bruxelles.
Liderul laburist Jeremy Corbyn discută la Bruxelles despre un plan 'alternativ' privind Brexit-ul
Explorează subiectul
Articole Similare

953
România a activat mecanismul de protecție civilă, în contextul conflictului din Orientul Mijlociu. UE poate acoperi până la 75% din costuri
953

25
Bruxelles-ul pune pe masă noua strategie pentru porturi și transport maritim
25

209
Gheorghe Piperea: Drujba și petrolul rus confort termodinamic ne-au re-adus
209

79
UE elimină eticheta privind emisiile pentru oțel din legea "Made in Europe"
79

56
Companiile din UE rezistă taxelor vamale americane, dar se confruntă cu bariere în blocul comunitar
56

3.663
Marele plan a lui Zelenski pentru 2027 lovește zidul UE: Franța și Germania frânează ambiția Kievului
3.663

7.230
VIDEO Tensiunile escaladează - Donald Trump bate cu pumnul în masă: 'Eu, mâine sau chiar azi, aș putea să opresc orice relație comercială cu Spania'
7.230

325
Europarlamentarul Șerban Dimitrie Sturdza: Nu mai vrem o Europă puternică doar în mâinile Germaniei și Franței
325

85
O raritate semnată Nicolae Grigorescu, la licitație: replica „Atacul de la Smârdan” va fi restaurată la MNIR
85

209
Primele pentru cadrele didactice, aprobate de Comisia Europeană
209

6.745
Cortina a căzut - Rareș Bogdan: „Este interesant cum își luminează fața toți cei care susțin axa Moscova-Teheran-Beijing!”
6.745

190
UE analizează activarea clauzei de apărare reciprocă după atacul cu drone din Cipru
190

2.055
Preţurile de referinţă la gaze în Europa au sărit cu aproape 45%: record după record doborât
2.055

















Comentează