Liderul nord-coreean Kim Jong Un a ordonat o întărire a sistemelor anti-coronavirus de urgenţă ale statului în faţa pandemiei mondiale, în timp ce a prezidat duminică o reuniune a biroului politic al Partidului Muncitorilor aflat la guvernare, a transmis luni agenţia de ştiri de stat KCNA, conform Yonhap şi Reuters preluat de agerpres.
Reuniunea a avut loc pe fondul incertitudinii economice şi politice din jurul pandemiei globale de COVID-19, care pune presiune suplimentară pe economia Coreei de Nord, deja lovită de sancţiunile internaţionale ce vizează oprirea programului său nuclear, comentează Reuters din Seul.
La prima sa apariţie publică în 27 de zile, Kim a subliniat necesitatea de a menţine o alertă maximă şi de a intensifica activitatea anti-epidemică.
Coreea de Nord a testat peste 12.000 de persoane şi nu a raportat cazuri confirmate de coronavirus, la începutul lunii noiembrie, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).
Un total de 6.173 de persoane, dintre care opt străini, au fost depistate ca fiind cazuri suspecte, iar 174 de persoane au fost plasate în carantină în ultima săptămână a lunii octombrie, a spus OMS.
Kim a cerut ţării să se lanseze într-o campanie de 80 de zile pentru a-şi atinge obiectivele în fiecare sector, înaintea unui congres planificat în luna ianuarie pentru a decide un nou plan de cinci ani.
Ultima sa apariţie publică raportată în presă a fost la 21 octombrie, când a vizitat un cimitir dintr-o provincie a ţării unde sunt înmormântaţi soldaţii chinezi căzuţi în războiul coreean din 1950-1953.
Liderul nord-coreean Kim Jong Un ordonă întărirea măsurilor anti-coronavirus
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

37
Trump amenință cu distrugerea totală a podurilor și centralelor Iranului în câteva ore. Acesta nu este îngrijorat de acuzațiile de crime de război
37

157
Reacție de la Teheran: liderul suprem al Iranului aduce un omagiu șefului spionajului Gardienilor Revoluției, ucis într-un atac israelian
157

27
OpenAI solicită unor state să investigheze comportamentul anticoncurențial al lui Elon Musk
27

447
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Kievul a lovit cu drone unul dintre cele mai importante noduri de export petrolier ale Rusiei de la Marea Neagră
447

446
Ucraina lovește unitatea chimică ce alimentează producția de muniție a Rusiei
446

70
Donald Trump, a somat din nou Iranul să deschidă Strâmtoarea Ormuz
70

690
România își face loc printre marile puteri auto ale Europei: A depășit țări precum Ungaria, Italia, Suedia și Portugalia
690

1.533
Salvarea spectaculoasă din Iran - Trump amenință cu închisoarea un jurnalist
1.533

1.367
Iran refuză să cedeze: SUA 'nu sunt pregătite' pentru un armistiţiu permanent. Strâmtoarea Ormuz nu se redeschide
1.367

111
Populația sufocă Pământul - Suntem prea mulți
111

2.904
Verdict istoric: Rusia, scoasă din joc de Ucraina în zonele ocupate
2.904

1.896
Un dispozitiv de urmărire a fost depistat pe mașina unei magistrate care îl judecă pe oligarhul Vladimir Plahotniuc
1.896

2.299
Amenințările ministrului Apărării funcționează: România primește dronele de la israelieni (presă)
2.299
















Comentează