Liderul opoziţiei conservatoare germane, despre noul lider de la Casa Albă: Donald Trump va aduce claritate pentru UE

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 18-01-2025 18:44

Actualizat: 18-01-2025 20:44

Article thumbnail

Sursă foto: picture alliance / dpa / Christophe Gateau

Al doilea mandat al lui Donald Trump în funcţia de preşedinte al SUA va aduce claritate pentru Uniunea Europeană, a declarat sâmbătă, la Berlin, liderul opoziţiei conservatoare din Germania, Friedrich Merz, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

La Berlin are loc o reuniune politică a Partidului Popular European, la care iau parte principalii săi lideri, printre care Manfred Weber, preşedintele Partidului Popular European (PPE) şi al grupului omonim din Parlamentul European, şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

''Cred că Trump este foarte predictibil'', a spus Merz într-o conferinţă de presă alături de conaţionalul său Manfred Weber.

''În această privinţă, cred că ne putem pregăti pentru faptul că va exista mult mai multă claritate în următoarele săptămâni şi luni şi că vor exista, evident, multe provocări'', a adăugat el.

Merz, care conduce blocul format din Uniunea Creştin-Democrată (CDU) şi Uniunea Creştin-Socială (CSU), ar urma să îi succeadă social-democratului Olaf Scholz în funcţia de cancelar în cazul în care conservatorii germani vor obţine cele mai multe voturi în alegerile parlamentare din 23 februarie şi vor reuşi să formeze un guvern.

Într-o declaraţie comună, Partidul Popular European a afirmat că priorităţile sale pentru 2025 sunt recâştigarea competitivităţii Europei, reducerea migraţiei ilegale şi creşterea securităţii în contextul ''campaniilor de dezinformare efectuate de autocraţi străini, al atacurilor teroriste, al infracţionalităţii organizate şi al războiului hibrid de la frontierele noastre''.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri