Liderul opoziţiei din Rusia şi-a anunţat candidatura la alegerile prezidenţiale

Autor: Cristian Gheorghe

Publicat: 13-12-2016

Actualizat: 13-12-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Liderul opoziţiei din Rusia, Aleksei Navalnîi, şi-a anunţat marţi intenţia de a candida în alegerile prezidenţiale din 2018, transmit DPA şi Reuters, potrivit agerpres.

'Voi merge în aceste alegeri cu un program menit a face Rusia justă şi modernă, a stopa corupţia şi a transforma bogăţia Rusiei în prosperitate pentru fiecare familie', a declarat Navalnîi, într-o înregistrare video postată pe site-ul său.

Citeşte şi: Gorbaciov nu exclude renaşterea URSS

Avocatul Aleksei Navalnîi, opozant al Kremlinului, s-a plasat pe locul al doilea în alegerile pentru primăria Moscovei în urmă cu trei ani, cu un scor surprinzător de 27%.

El a devenit ulterior ineligibil pentru a candida într-o funcţie publică, după o condamnare pentru acuzaţii de corupţie. Navalnîi a recâştigat luna trecută dreptul de a candida, după ce Curtea Supremă i-a acceptat recursul, anulând sentinţa anterioară.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri