Liderul opoziţiei din Slovenia a recunoscut că s-a întâlnit cu un reprezentant al Black Cube, înaintea alegerilor

Autor: Meilă Emilia-Alexandra

Publicat: 19-03-2026 17:18

Article thumbnail

Sursă foto: muziker

Liderul opoziţiei slovene de dreapta, Janez Jansa, a recunoscut că s-a întâlnit cu un reprezentant al firmei israeliene de spionaj Black Cube, pe care guvernul de centru-stânga de la Ljubljana a acuzat-o de amestec în campania în vederea alegerilor legislative de duminică, relatează joi agenţia EFE. Jansa a negat însă că ar cunoaşte respectiva societate şi a respins acuzaţiile, conform Agerpres.

"A fost cu noi, nu ştiu data exactă, ne-am întâlnit şi în alte locuri", a recunoscut Jansa miercuri pe postul de televiziune sloven Planet TV, referindu-se la Giora Eiland, unul dintre directorii Black Cube.

Liderul opoziţiei slovene, care a fost prim-ministru de trei ori, a explicat că îl cunoaşte pe Eiland de mai mulţi ani, de când acesta era consilier pentru securitate naţională al Israelului, dar a asigurat că nu este familiarizat cu compania Black Cube.

Este prima dată când Jansa a recunoscut că s-a întâlnit cu Eiland înainte de alegeri, deşi a susţinut că "nu-şi aminteşte data".

Întrebat dacă reprezentanţii companiei israeliene se aflau la sediul formaţiunii sale SDS - Partidul Democratic Sloven - pe 11 decembrie anul trecut, acesta a răspuns din nou că nu ştie.

Secretarul de stat sloven pentru securitate, Vojko Volk, a confirmat miercuri "o interferenţă străină directă în alegeri, probabil orchestrată din interiorul ţării".

Luni, un jurnalist de investigaţie şi mai mulţi experţi au susţinut că firma israeliană Black Cube a organizat o campanie de discreditare a guvernului de centru-stânga al premierului Robert Golob, menţinând contactul cu Jansa şi SDS.

Volk a specificat că reprezentanţi ai Black Cube au fost la Ljubljana de patru ori şi că există dovezi că, într-una dintre aceste vizite, pe 11 decembrie anul trecut, s-au aflat pe aceeaşi stradă unde se află sediul partidului lui Jansa.

Jansa a replicat că aceste afirmaţii reprezintă "un abuz clar al instituţiilor statului pentru a proteja o corupţie de proporţii inimaginabile".

Scandalul a izbucnit după recenta scurgere pe reţelele de socializare a unor conversaţii înregistrate în secret între diverse personalităţi publice, în care acestea ar fi evocat modalităţi de a influenţa guvernul Golob pentru a accelera proceduri sau a obţine contracte.

Unele dintre persoanele menţionate în aceste scurgeri de informaţii susţin că au fost înregistrate fără ştirea lor în timpul întâlnirilor cu presupuşi investitori şi că întregul proces a fost manipulat pentru a le implica şi a crea impresia unei activităţi infracţionale.

Black Cube, fondată în 2010 de foşti membri ai serviciilor de informaţii israeliene, este specializată, conform site-ului său web, în colectarea de informaţii pentru litigii cu miză majoră.

Jansa, naţionalist şi eurosceptic în stilul lui Viktor Orban din Ungaria, a ocupat funcţia de prim-ministru de trei ori (2004-2008, 2012-2013 şi 2020-2022), îl admiră pe preşedintele american Donald Trump şi întreţine relaţii bune cu prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, mai menţionează EFE.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură8°C
Noros
România
Vânt3km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri