Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Liderul PMP îl critică în termeni duri pe Dan Barna: 'Sunt aberații politice! Transmite semnale foarte grave SUA'

PMP
Cristian Diaconescu

Președintele PMP, Cristian Diaconescu, a criticat în termeni duri, ieri, într-o emisiune LIVE la PMP TV, declarațiile fostului vicepremier, Dan Barna, nominalizat ca ministru de Externe, în Guvernul premierului desemnat, Dacian Cioloș. Amintim faptul că Barna a susținut în comisiile reunite de politică externă ale Parlamentului că SUA și-a luat mâna de pe țările din Estul Europei, susținând ideea unei armate comune a UE.

„Domnul Barna transmite semnale foarte grave partenerilor noștri strategici, tocmai pentru că sunt informații complet false, aruncate în spațiul public. Este un limbaj atipic pentru un candidat la funcția de ministru de Externe, care nu are rigoarea unui diplomat și nu exprimă poziția oficială a României”, a afirmat domnul Diaconescu, diplomat de carieră.

Liderul PMP s-a întrebat, retoric, ”oare cum ar reacționa americanii în cazul în care Barna ar ajunge ministru de Externe și ar reprezenta România peste hotare? Mai ales acum, în contextul vizitei la București a șefului Pentagonului, Lloyd Austin, care dorește să reafirme angajamentul SUA în Europa de Est”.

Cristian Diaconescu a susținut că declarațiile lui Barna pot provoca ”un fel de vibrație” și la nivelul țărilor din Estul Europei, mai ales că atât Polonia, cât și România, solicită crearea de baze militare permanente ale SUA, ca o garanție de securitate în zonă.

De asemenea, aceste ”aberații” politice prezentate de Dan Barna în Parlament, pot crea o situație de neînțeles pentru opinia publică din România, care cunoaște rolul esențial al SUA în sistemul de apărare al României.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.