Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Liderul PMP, scrisoare incendiară către liderii PNL, USR și PLUS după declarația lui Bălădău: Planul pentru a-l trimite la 'lada de gunoi a istoriei'

Agerpres
Eugen Tomac

Liderul PMP Eugen Tomac transmite o scrisoare deschisă liderilor PNL, USR și PLUS, cărora le propune o alianță de centru-dreapta în perspectiva alegerilor locale, la nivelul judeţului Giurgiu, cu scopul ca Niculae Bădălău să nu mai obţină nicio funcţie de reprezentare publică. Scrisoarea a fost semnată și de președintele PMP București, deputatul Sebastian Moise.

„Scrisoare deschisă

Alianță de centru-dreapta în Giurgiu pentru sancționarea lui Nicolae Bădălău

Către: Ludovic Orban, Prim-ministru, Președintele PNL
Dan Barna, Europarlamentar, Președintele USR
Dacian Cioloș, Europarlamentar, Președintele PLUS

Din respect pentru milioanele de români care muncesc în Uniunea Europeană pentru a oferi familiilor lor de acasă un trai mai bun, avem datoria de a-i sancționa sever, nu doar la nivel declarativ, ci și prin acțiunile noastre politice, pe cei care dovedesc un dispreț profund față de Diaspora românească.

Declaraţiile incalificabile ale lui Niculae Bădălău, preşedinte PSD Giurgiu şi vicepreşedinte la nivel național al partidului, despre româncele plecate în străinătate, ne obligă să facem corp comun pentru a trimite personaje de acest gen la lada de gunoi a istoriei.

Nicușor Dan, chemat de Dan Barna la ședința USR

De aceea, propunerea PMP pentru liderii celorlalte partide de centru – dreapta este să iniţiem prima noastră alianţă politică, în perspectiva alegerilor locale, la nivelul judeţului Giurgiu, cu scopul de a învinge PSD în toate localitățile și la Consiliul Județean, astfel încât Niculae Bădălău să nu mai obţină nicio funcţie de reprezentare publică.

Există situații, cum este cea a derapajelor baronului roșu de Giurgiu, care ne obligă să renunţăm la calculele politice individuale şi să acţionăm unitar. Constituirea primei alianțe între partidele noastre în județul Giurgiu pentru eliminarea din viața politică a lui Niculae Bădălău reprezintă un gest de reparație a onoarei românilor cinstiți și harnici care muncesc în străinătate, cei mai importanți contributori la bugetul național, care au îndrăznit să voteze pentru schimbarea în bine a României.

Eugen Tomac,
Preşedinte Partidul Mişcarea Populară”, este scrisoarea transmisă liderilor PNL, USR si PLUS.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.