DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Liderul PSD Suceava, senatorul Ioan Stan: 'Perspectiva României a fost retrogradată din cauza guvernării PNL la o economie negativă'

PSD sigla

Liderul judeţean al PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a criticat, joi, pe guvernanţii liberali, pe care îi consideră responsabili pentru faptul că agenţia de rating Standard&Poor's "a retrogradat perspectiva României de la o economie stabilă în guvernarea PSD la o economie negativă" în prezent, anunță AGERPRES.

Citește și: Panică în sistemul de apărare și ordine publică- ‘Vor avea pensii mai mici cu 30%’ .

În opinia senatorului PSD, afirmaţiile "iresponsabile" ale ministrului de Finanţe, Florin Cîţu, potrivit cărora "economia românească se află în prăpastie şi că a găsit o contabilitate dublă de stil mafiot", au afectat imaginea României.

"Cum să nu se întâmple acest lucru când domnul Cîţu a spus că deficitul României la sfârşitul anului, datorită guvernării PSD, va fi de 3,7% ca mai apoi să-l ducă la 4,1%, pe urmă la 4,3% ajungând la 4,7%, hotărându-se până la urmă domnul Cîţu la 4,3%. În condiţiile în care doar într-o lună împrumuţi 10 miliarde de lei, dublu cât împrumuta PSD-ul şi cu o dobândă substanţial mai mare. Asta în condiţiile în care anunţi că anul viitor datoria publică a României va creşte de la 35% la 45%, revenind a doua zi şi spunând că e o eroare, că de fapt e 40% (...) Eu îmi aduc aminte că dumnealor vorbeau la un moment dat că PSD a amanetat viitorul copiilor. Să vă spun eu. Ciuma galbenă, dacă ei vorbeau de noi ca ciuma roşie, a fost cea care, prin anii 1600, a înjumătăţit populaţia Europei, iar acum au de gând să înjumătăţească PIB-ul României'', a spus Stan.

Senatorul PSD consideră că ministrul de Finanaţe ar fi trebuit să-şi dea demisia de onoare după ce a trecut moţiunea simplă, având în vedere şi faptul că, iniţial, fusese respins la audierea în comisiile de specialitate.

Citește și: S-a întors roata- PSD vrea dublarea alocațiilor pentru copii

"Având în vedere că şi la moţiunea simplă domnul Cîţu a primit un vot negativ, cred că era normal ca să-şi prezinte demisia de onoare. Dacă totuşi ne armonizăm cu legislaţia europeană şi cu practicile europene, ar fi trebuit să ia măcar exemplul primului ministru al Finlandei, care în plină derulare a preşedinţiei Consiliului European şi-a dat demisia. Ce să mai spun despre afirmaţia domnului preşedinte Klaus Werner Iohannis, care a spus că această moţiune a PSD este o golăneală. Întreb şi eu, în condiţile în care orice moţiune simplă sau de cenzură este un act democratic sau un drept constituţional, cum poţi să spui acest lucru? Afirmaţia domnului preşedinte este de fapt o golăneală", a mai afirmat liderul PSD Suceava.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.