Liderul suprem al musulmanilor şiiţi din Irak, Ali al-Sistani, a condamnat vineri atacurile reciproce comise de SUA şi Iran pe teritoriul irakian şi în acest context a avertizat în legătură cu deteriorarea securităţii în ţara sa şi în restul regiunii, transmite Reuters preluat de agerpres.
Marele ayatollah Ali al-Sistani a spus că atacurile respective sunt o încălcare a suveranităţii Irakului şi a subliniat că niciunei puteri străine nu trebuie să i se permită să decidă soarta acestei ţări.
Al-Sistani a transmis acest mesaj printr-un reprezentant care a luat cuvântul la slujba tradiţională musulmană de vineri din oraşul sfânt Kerbala.
''Utilizarea unor metode exagerate de diferite părţi care deţin putere şi influenţă doar va adânci criza şi va împiedica găsirea unei soluţii. Ultimele acte agresive periculoase, ce constituie încălcări repetate ale suveranităţii irakiene, sunt o parte a deteriorării situaţiei în regiune'', a spus reprezentantul liderului şiit irakian.
La 3 ianuarie, forţele americane l-au ucis la Bagdad pe comandantul Forţei Quds a Gărzii Revoluţionare iraniene, generalul Qassem Soleimani. Teheranul a reacţionat prin atacarea cu rachete a mai multor baze din Irak care adăposteau militari americani şi a anunţat că nu va mai respecta acordul internaţional din 2015 privind programul nuclear iranian.
Aceasta este cea mai gravă escaladare a tensiunilor dintre Washington şi Teheran din ultimii ani, care a sporit îngrijorarea că violenţele s-ar putea extinde în întreaga regiune a Orientului Mijlociu.
Liderul şiit irakian Ali al-Sistani condamnă atacurile americane şi iraniene de pe teritoriul ţării sale
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

1.994
VIDEO Războiul ajunge în inima Dubaiului: Explozii și incendii după ce o dronă kamikaze a lovit districtul financiar al orașului
1.994

1.031
Motivul pentru care prețul aurului are o evoluție ciudată, imediat după ce a început războiul din Orientul Mijlociu
1.031

85
GPS-ul a luat-o razna în zona Golfului din cauza războiului - Maşini poziţionate în mare sau vapoare pe uscat. Oamenii au început să citească, din nou, indicatoarele rutiere
85

1.500
Blocaj în Ormuz, undă de șoc în energie: Petrolul devine armă geopolitică, lumea intră în regim de urgență
1.500

87
Coreea de Nord a acuzat Japonia că plănuieşte o invazie: 'Este evident'
87

57
IDF susține că situri de fabricare a armelor și sediile organismelor regimului au fost atacate în cadrul atacurilor asupra Iranului
57

6.959
VIDEO A început nebunia în Iran: Israelul lansează o mare ofensivă. Trump anunță prăpădul: Fiți atenți ce se întâmplă astăzi!
6.959

18
Taiwanul va cumpăra noi pachete de armament din SUA - Parlamentul și-a dat acordul
18

2.265
În urma discuțiilor cu Nicușor Dan, Volodimir Zelenski a luat decizia: Se instituie Ziua limbii române în Ucraina
2.265

3.191
Cel mai romantic oraș din Europa nu este unde te-ai aștepta. Destinația care a depășit Parisul și Veneția
3.191

7.348
S-a aflat cine a doborât avionul cisternă american din Irak: ”în apărarea suveranităţii şi spaţiului aerian al ţării noastre”
7.348

171
Gardienii Revoluției amenință: un răspuns mai puternic decât ultima dată dacă izbucnesc noi proteste
171

3.650
România devine punct strategic de interes într-un mega proiect, susținut puternic de americani: Se redesenează harta economică a Europei
3.650

















Comentează