SURSE Liderul suprem al Iranului ar putea să moară în orice moment (presă)

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 07-08-2026 13:42

Actualizat: 07-08-2026 13:43

Article thumbnail

Sursă foto: X

Mojtaba Khamenei, liderul suprem al Iranului, nu a avut întâlniri cu cabinetul prezidențial iranian de la atacul SUA asupra complexului Liderului Suprem și uciderea tatălui său și a altor membri ai familiei pe 28 februarie. Se pare că Mojtaba se află într-o stare gravă de sănătate, potrivit a două surse apropiate de administrația Pezeshkian, scrie publicația Iran Wire.

Liderul iranian, posibil în stare critică

Potrivit ambelor surse, zvonurile că ar fi că Mojtaba se află într-o stare extrem de critică și ar putea muri în orice moment, zvonuri care circulă pe scară largă în cadrul celor mai înalte figuri ale regimului.

De când Mojtaba Khamenei a preluat conducerea, nu a mai apărut în public și nu a ținut niciun discurs; doar câteva scrisori atribuite agențiilor oficiale de știri au fost publicate.

Această absență a alimentat speculațiile privind sănătatea și supraviețuirea celui de-al treilea Lider Suprem al Republicii Islamice.

O sursă apropiată cabinetului lui Pezeshkian, confirmând că niciun membru al cabinetului nu s-a întâlnit până acum cu Mojtaba Khamenei, a declarat că starea sa fizică este precară: "Nu ne-ar mira dacă am auzi curând vestea martiriului său."

Părerea președintelui iranian

Președintele iranian Massoud Pezeshkian a declarat recent că comunicarea cu liderul suprem Mojtaba Khamenei, care nu a apărut în public de la numirea sa în martie, este „foarte dificilă în acest moment”, relatează Mediafax.

Președintele Massoud Pezeshkian a afirmat într-un discurs televizat referindu-se la fiul și succesorul lui Ali Khamenei, care a fost ucis în prima zi a războiului lansat de Israel și Statele Unite împotriva Iranului pe 28 februarie că: „Comunicarea cu el este foarte dificilă în acest moment, dar prezența sa este totuși un atu major pentru noi, permițându-ne să continuăm”, potrivit Le Figaro.

Mojtaba a lipsit inclusiv de la înmormântarea tatălui său

Rănit în timpul ofensivei, în care au murit și numeroși oficiali iranieni, Mojtaba Khamenei a emis doar declarații care îi sunt atribuite de la numirea sa.

Discreția sa, în ciuda confruntărilor cu Statele Unite, a alimentat speculațiile despre relațiile sale cu alți oficiali iranieni de rang înalt.

Absența sa de la înmormântarea tatălui său din iulie a ridicat, de asemenea, semne de întrebare cu privire la sănătatea sa și chiar la posibila sa asasinare.

Massoud Pezeshkian, însă, a ținut să-l apere pe ayatollah, declarând că l-a primit cu „bunătate și o logică foarte sănătoasă” în timpul întâlnirilor. „Din păcate, situația actuală permite unor persoane rău intenționate să-l portretizeze diferit și să prezinte o imagine diferită despre el ”, a mai declarat președintele iranian.

Google News
București
Temperatură5°C
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri