Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Liderul suprem iranian Ali Khamenei trimite săgeți: Israelul a fost obligat să accepte înfrângerea în Gaza

ft.com
ali khamenei

Liderul suprem iranian Ayatollahul Ali Khamenei a declarat, vineri, că Israelul a fost "obligat să accepte înfrângerea" în faţa palestinienilor, după intrarea în vigoare a unui armistiţiu între israelieni şi grupările armate din Fâşia Gaza, anunță news.ro.

"Îi mulţumesc dragului şi atotputernicului nostru Allah pentru victoria şi onoarea acordate luptătorilor palestinieni. Israelienii au fost obligaţi să accepte înfrângerea”, a declarat Khamenei, care a subliniat că statul evreu a fost "neputincios în faţa ridicării unificate a Palestinei”.

"Pregătirea tinerilor palestinieni şi manifestarea forţei de către grupurile armate din Gaza vor face Palestina mai puternică zi de zi şi inamicul uzurpator mai slab şi mai dispreţuitor”, a continuat liderul suprem iranian, notează AFP.

Khamenei a cerut şi comunităţii internaţionale să acţioneze în justiţie guvernul israelian, inclusiv pe premierul Benjamin Netanyahu.

"Toţi membrii importanţi ai acestui regim şi criminalul (Benjamin) Netanyahu trebuie să fie urmăriţi de instanţe internaţionale şi independente şi să fie pedepsiţi", a spus el.

Republica Islamică Iran nu recunoaşte statul ebraic, iar sprijinul pentru cauza palestiniană a fost un pilon al politicii sale externe de la revoluţia din 1979.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.