Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Liga Campionilor - Nu putem câştiga întotdeauna, a spus Guardiola după eliminarea echipei Manchester City

www.gsp.ro
Pep Guardiola

Pep Guardiola, antrenorul echipei engleze Manchester City, a declarat că "rezultatele sunt cele care contează în fotbal", după ce elevii săi au fost eliminaţi la loviturile de departajare de formaţia spaniolă Real Madrid, miercuri seara, în sferturile de finală ale Ligii Campionilor.

"Aş fi preferat să câştig, desigur. În primul rând felicitări celor de la Real Madrid pentru calificarea în semifinale. S-au apărat foarte jos, cu multă solidaritate. Noi am dat totul, nu regret nimic. Am făcut totul, atât defensiv, cât şi ofensiv, dar aşa stau lucrurile. În fotbal, rezultatele sunt cele care contează", a declarat Guardiola după meciul de pe Etihad Stadium.

"Ei vor fi în semifinale, iar noi nu, din cauza unor mici detalii. Uneori câştigi la penalty-uri, alteori nu. Nu am fructificat ocaziile pe care ne-am avut. Pentru a o învinge pe Real Madrid trebuie să fii la 100%, iar noi am fost, dar asta nu a fost suficient. Este un mod dureros de a pierde. Astăzi doare, dar mâine trebuie să ne ridicăm şi să continuăm. Nu putem câştiga întotdeauna", a adăugat antrenorul spaniol.

Manchester City, campioana en titre a Europei, s-a înclinat pe teren propriu la loviturile de departajare (3-4), în faţa formaţiei Real Madrid, după ce scorul a fost egal, 1-1 la finalul prelungirilor. În meciul tur, din capitala Spaniei, cele două echipei au terminat nedecis, 3-3.

Real Madrid, deţinătoarea recordului de trofee în cea mai importantă competiţie continentală intercluburi (14), va înfrunta în semifinale formaţia germană Bayern Munchen, care a eliminat la rândul ei echipa engleză Arsenal Londra.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.